Liga Prieteniei la fotbal, la final. Premii pentru toţi participanţii

Campionatul judeţean de fotbal pe teren redus - Liga Prieteniei Târgu Jiu – Fair Play Arena se apropie de final. În acest sfârşit de săptămână (8-9 iulie) se vor disputa jocurile din ultimele etape ale play-off-ului şi play-out-ului, urmând a se desemna echipele câştigătoare şi cele care vor face parte din ediţia viitoare a campionatului.

La startul competiţiei s-au aliniat 16 echipe, jocurile fiind foarte disputate, ambiţiile mari, iar evoluţiile jucătorilor au încântat de cele mai multe ori spectatorii prezenţi în tribunele terenului sintetic de la Fair Play Arena. Miza este importantă, pentru că învingătorii vor participa la Super Liga Internaţională Bucureşti 2017, în perioada 14-17 iulie, unde se vor confrunta cu echipe din 5 ţări, fiind aşteptate formaţii din Bulgaria, Camerun, Moldova, Tunisia. În total se vor alinia la start 64 de echipe. Toate formaţiile participante la Campionatul de la Fair Play Arena Târgu Jiu vor fi răsplătite cu premii din partea organizatorilor şi a sponsorilor, iar cei care se vor clasa pe podium vor primi echipament sportiv, cupe, diplome şi medalii, cât şi alte premii surpriză. De asemenea, vor fi recompensaţi pentru evoluţiile lor „cel mai bun jucător al campionatului”, „cel mai bun portar al competiţiei”, cât şi golgheterul întrecerii. Valoarea totală a premiilor oferite de organizatori şi sponsori depăşeşte 1.600 de euro. La toate partidele au fost acordate premii surpriză pentru jucători, iar anumite jocuri au avut câştigători şi din rândul spectatorilor, buna dispoziţie şi relaxarea fiind prezente tot timpul pe terenul de joc de la Fair Play Arena, unde sloganul „Sportul înseamnă sănătate. Prietenii ştiu de ce!” a fost la loc de cinste.

Programul jocurilor din ultima etapă este următorul:

Play-off, sâmbătă, 8 iulie, începând cu ora 9.00

TC Elite  - Ştiinţa Celei

Artego Tg. Jiu  - Farmacia Victoria

IPA 3 Gorj  - Generaţia de Aur

Engie Tg. Jiu  - Roşia de Amaradia

Play-out, duminică, 9 iulie, începând cu ora 9.00

Atletico Tg. Jiu  - Leii din Bănie

Atomic Lions  -  All Stars

Mica Fraţie  - Energia Tg. Jiu

Piraţii Licurici  - Kokolino Târgu Cărbuneşti

Vizualizări: 1,208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: