Lipsă de soluții câștigătoare la PSD

Opt persoane au fost prinse în sondajul de opinie al PSD, în încercarea de a alege candidatul potrivit pentru primăria Târgu Jiu. La prima vedere, sunt toți candidați de pluton și niciunul nu va fi atât de înaintea celorlalți, încât să fie desemnat de pe acum candidat.

Doi dintre cei prinși în sondaj sunt actualii viceprimari PSD, Aurel Popescu și Adrian Tudor. Logica politică ar fi aceea ca PSD să arunce în luptă unul dintre viceprimari. Cred că așa a gândit Cârciumaru când i-a ales, că unul dintre ei îi va lua cândva locul. Aurel Popescu a pierdut însă o bătălie electorală și este puțin probabil ca partidul să mai mizeze o dată pe el. Chiar dacă pare ușor peste ceilalți candidați intrați în sondaj. Celălalt viceprimar, Adrian Tudor, pare genul de personaj căruia îi place să rezolve probleme, dar are un soi de aroganță în ton, în gesturi, care ține oamenii departe.

În sondaj a fost prins și primarul din Runcu, Adrian Cîmpeanu. Un primar care câștigă la el în comună cu peste 80%, care a mișcat lucrurile acolo și cred că ar avea profilul necesar pentru a fi primar la Târgu Jiu. Zic unii că nu va intra în luptă, pentru că ar avea niște dosare undeva, în așteptare, care ar putea ieși la iveală.

Gabriel Giorgi, director la Minprest, fost consilier local la Târgu Jiu și fost director la o firmă privată care a executat lucrări publice în municipiu. Cartea de vizită ar putea să îl recomande, dar nu a încercat măcar să se creioneze drept candidat. Deși apare destul de des la emisiuni, se pierde în discuții politice inutile, în loc să semnaleze probleme punctuale din Târgu Jiu și să propună soluții.

Mihai Prunariu, director la CS Pandurii și președinte la Asociația Județeană de Fotbal, are un dezavantaj din punct de vedere al cărții de vizită. S-a mai auzit despre el ba că este o propunere pentru postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, ba pentru o funcție de secretar general. Mereu în cărți, niciodată în funcție.

O surpriză a fost apariția în sondaj a lui Romeo Chiriac, director de o mie de ani la Agenția de Șomaj. Fratele lui este director în primărie, un director care chiar știe ce avem și ce nu avem în orașul ăsta. Dar, nu Raul Chiriac este propunerea, ci Romeo Chiriac care, la fel ca și alți aspiranți la funcție, nu a arătat niciodată că are preocupări legate de Târgu Jiu.

Pe Claudiu Manta, un alt social-democrat prins în sondaj, îl știu destul de puțin. Am auzit în general lucruri bune despre el, dar parcă ar trebui să mai treacă niște ani până să fie un candidat cu priză la public. Mulți dintre cei intrați în sondaj sunt tineri, nu știu dacă Manta este cel mai tânăr dintre ei, dar îmi pare că are nevoie de un plus de anvergură, inclusiv politică, pentru a intra cu șanse într-o astfel de bătălie.

Ultimul, dar nu cel din urmă, este Ciprian Florescu. Actual prefect, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, fost purtător de cuvânt al PSD Gorj și fost jurnalist. Are carte de vizită, dar cam atât. Dacă mă întrebați ce știu despre activitatea prefectului, o să vă spun că Florescu este ăla care a interzis fustele scurte în Palatul Administrativ. Florescu, spre deosebire de alții, a avut șansa să demonstreze și încă nu a făcut-o.

În sondaj nu a fost prins, după cum se aude, Luis Popa, deși acesta își dorea să candideze. Mi se pare tot un candidat de pluton, care care poate lua voturi din alte zone decât acelea în care PSD are votanții tradiționali, iar asta îl făcea interesant.

Faptul că PSD nu are un candidat-locomotivă nu înseamnă neapărat că va pierde. Cu un proiect bun și cu un partid organizat, oricare dintre ei poate câștiga bătălia cu Marcel Romanescu.

Vizualizări: 520

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: