Liviu Dragnea – 3 ani şi 6 luni cu executare

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia instanţei nu este definitivă. PSD a convocat de urgenţă o reuniune a Comitetului Executiv Naţional a partidului pentru vineri la ora 16:00 la Parlament. Liderii PSD trebuie să decidă cum abordează partidul situaţia după această condamnare, mai ales că sunt multe voci din exterior care cer demisia lui Liviu Dragnea, atât de la şefia partidului, cât şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Suspendarea executării pedepsei de doi ani primită de Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul” a fost anulată, iar cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

Magistraţii instanţei supreme au constatat încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei. Fosta şefă a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a fost condamnată la 3 ani şi 7 luni de închisoare cu executare. Alţi angajaţi ai Protecţiei Copilului au primit condamnări cu suspendare.

Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. 

(A.A.)

Vizualizări: 670

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: