Localnicii din Iezureni vor fi racordaţi la canalizare. Când!

Târgujienii din cartierul Iezureni vor putea beneficia de reţeaua de canalizare în cel mult trei luni. Aceasta a fost finalizată la sfârşitul anului trecut, iar în perioada imediat următoare vor fi reluate lucrările de racordare sistate pe timpul iernii. La ora actuală, doar patru gospodării din Iezureni beneficiază de canalizare.  

Proiectul „Canalizare menajeră zonele periurbane Romaneşti şi Iezureni” are o valoare de aproximativ 6 milioane de lei, iar lucrările de introducere a reţelei au fost finalizate anul trecut. Reţeaua are o lungime de 16 kilometri, din care 11 kilometri la Iezureni şi 5 kilometri la Romaneşti. Reprezentanţii municipalităţii spun că reţeaua a fost dată în administrarea celor de la Aparegio, racordarea gospodăriilor urmând să fie făcută până în vară. „Lucrările de racordare au început încă de anul trecut, însă au fost sistate pe timpul iernii, urmând să fie reluate în perioada imediat următoare. Primăria Târgu Jiu va suporta, din bugetul local, costurile racordărilor până la limita cu gospodăriile şi inclusiv execuţia căminelor”, a declarat Loredana Covei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. Potrivit reprezentaţilor Aparegio, până în momentul de faţă, doar patru gospodării din Iezureni s-au racordat la reţeaua de canalizare şi niciuna din Romaneşti. Odată racordaţi la canalizare, târgujienii din Iezureni şi Romaneşti vor plăti 2,58 de lei/mc, fără TVA. 

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: