Locuitorii din Baia de Fier refuză să semneze contractele cu Aparegio. De ce!

Aparegio Gorj și Primăria Baia de Fier au reușit să convingă 10% din cetățeni să semneze contractele cu operatorul de apă și canal. Locuitorii din Baia de Fier refuză să semneze contractele deoarece în localitate apa nu are presiune sau nu curge deloc, iar prețul plătit lunar ar fi prea mare. În plus, comuna a primit amenzi și pentru că apa nu era bună de băut, iar cetățenii nu erau informați despre acest lucru.


Pe 25 martie, Aparegio a preluat sistemul de alimentare cu apă și canalizare a comunei Baia de Fier. De atunci, potrivit Aparegio, au fost semnat 165 de contracte din 1.028 de branșamente preluate. ”Deși operatorul a desfășurat mai multe acțiuni de intrare în legalitate a consumatorilor, aceștia au refuzat sistematic semnarea contractelor”, transmite Aparegio într-un punct de vedere solicitat de Pandurul.

Până acum au fost emise facturi de peste 20.000 de lei și sunt restanțe de circa 8.000 de lei.


Cat despre calitatea apei, Aparegio spune că odată cu instalarea stației de clorinare apa este bună de băut: ”Până în prezent,  s-au remediat deficiențele consemnate în procesul verbal de predare-primire încheiat între UAT Baia de Fier și Aparegio SA prin punerea în funcțiune a stației de tratare ce asigură clorinarea, în acest moment fiind furnizată apă în parametrii de potabilitate”.

Lipsa apei este explicată de Aparegio prin seceta din această perioadă. ”Având în vedere temperaturile crescute și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă, pe anumite tronsoane ale rețele de distribuție au existat fluctuații ale presiunii în anumite zone”. 

Conform contractului, Baia de Fier se află în perioada de tranziție pe 36 de luni.

Problema apei este veche în Baia de Fier. Conform site-ului de achiziții publice, au fost cheltuite peste 1, 5 milioane de euro pentru rețeaua de apă din Baia de Fier, însă problema apei persistă.

Într-o perioadă aglomerată pentru proprietarii spațiilor de cazare, nu a fost apă la robinete ceea ce a creat adevărate probleme pentru cei care aveau turiști cazați. Contactat pentru un punct de vedere, primarul Dumitru Turbăceanu a declarat că: ”Nu este adevărat, pensiunile au apă”. 

Vizualizări: 2,871

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: