Cetățean agresat în primărie. „Am fost înjurat, împins și tras de haine!”

Agresat în sediul primăriei chiar de către un angajat al instituției! I s-a întâmplat unui locuitor al orașului Tismana care a mers la sediul administrației locale cu gândul de a-și înnoi actul de identitate. După o discuție în contradictoriu cu o angajată a primăriei, a fost la un pas să fie luat la bătaie de un alt funcționar. Cornel Oprița a scris redacției Pandurul pentru a povesti cum a fost tratat la o instituție publică.


„Eu am mers la primărie cu gândul să îmi înnoiesc cartea de identitate. Doamna de la ghișeu a început să-mi vorbească ca la ultimul om. Mi-a spus că am am datorii la primărie și că abia după ce le achit pot emite pretenții de buletin nou. Am plecat acasă și am revenit cu chitanțele care dovedeau că amenzile mele, în valoare de aproximativ 800 de lei, au fost plătite de tatăl meu de ani de zile. De aici discuția s-a aprins și fără să aibă vreo legătură cu dânsul; în discuție a intervenit într-un mod abuziv și agresiv un alt angajat. M-a împins, m-a tras de haine, m-a făcut sărac și m-a înjurat. A folosit o mulțime de cuvinte jignitoare atât la adresa mea, cât și la adresa familiei mele. Inițial am vrut să fac o plângere la poliție, dar  până acum am ezitat. Eu sunt un om simplu, care își câștigă traiul muncind în străinătate, iar el face parte dintr-o instituție care îi va lua apărarea și va dori să ascundă acest incident rușinos”, a afirmat Cornel Oprița.

Pandurul l-a contactat pentru un punct de vedere și pe primarul Narcis Remetea. Acesta a afirmat că nu a avut timpul necesar pentru a întreba angajații primăriei despre un eventual conflict între un subordonat de-al său și un cetățean al localității. Luni, potrivit informațiilor furnizate de Cornel Oprița, primarul a încercat să soluționeze conflictul punându-i pe cei doi la aceeași masă, le-a cerut să se împace și să dea uitării incidentul petrecut la sfârșitul săptămânii trecute.

Vizualizări: 5,504

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: