Locuri noi în centre pentru gorjenii cu handicap sever

Centrul de recuperare neuropsihiatrică din Târgu Jiu îşi va mări capacitatea cu încă 40 de locuri până la sfârşitul anului. Aici îşi vor găsi refugiu tinerii cu handicap sever de la centrul din Debarcader care au împlinit şi cei care vor împlini până la sfârşitul anului vârsta majoratului. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj spun că au primit cereri şi din afară judeţului.

Tinerii cu handicap sever din sistemul de protecţie socială din Târgu Jiu vor beneficia până la sfârşitul acestui an de alte opt dormitoare dotate şi echipate corespunzător nevoilor acestora. Acestea vor fi situate la cel de-al treilea etaj al Centrului de Recuperare Neuropsihiatrică din Târgu Jiu unde au început deja lucrările de renovare. „În acest moment se lucrează la ultimul etaj al centrului unde vor fi amenajate alte opt dormitoare, o sală de ergoterapie, o sală de recuperare, chinetoterapie, dar şi un club pentru activităţi educaţionale. Capacitatea se va mări cu aproximativ 40 de locuri ajungând astfel la o capacitate de 170 de locuri în tot centrul”, a declarat Klara Serbănoaica, director al centrului pentru adulţi din cadrul DGASPC Gorj.

Cereri şi din alte judeţe

Beneficiari ai acestor locuri vor fi în primul rând tinerii de la centrul pentru persoane cu handicap sever de la Debarcader care au împlinit vârsta de 18 ani şi au ieşit din sistemul de protecţie al copilului. „Avem deja 24 de tineri care au împlinit vârsta de 18 ani în centru şi vor fi mai mulţi până când va fi gata ultimul etaj. Sunt primii care vor fi mutaţi acolo, după care vor avea prioritate tot persoanele cu handicap grav din sistem”, a adăugat Klara Serbănoaica. Aceasta a mai precizat că sunt foarte multe cereri şi din alte judeţe dat fiind faptul că un astfel de centru de recuperare este printre puţinele din ţară însă este foarte puţin probabil să le onoreze din cauza numărului mare de gorjeni aflaţi în aceeaşi situaţie. De altfel, directorul DGASPC Gorj, Constantin Preoteasa, spune că centrul va fi gata până la finele anului.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: