Lucrări întârziate la podul de la Lainici. Ședință pe 10 mai!

Firma Irimat Cons SRL, a unui fost director din compania națională de drumuri, este plătită de CNAIR cu peste 180.000 de lei doar ca să supervizeze lucrările care au loc la podul de la Lainici.

“Prestari servicii de consultanță pentru supervizarea lucrărilor pe parcursul execuției de lucrări pentru “Reabilitare DN66 prin reamenajarea sectorului cuprins între km 105+000 – 105+580 în vederea construirii unui pod nou peste Jiu de la Meri la km 105+250 și reamenajare sector km106+220 - km 106+965 din zona Mânăstirii Lainici” este numele serviciului atribuit pe 23 aprilie 2021 firmei lui Florin-Gelu Goroneanu.

Doar că firma nu prea are ce superviza, pentru că lucrările sunt lente. Prefectul de Gorj a fost în control pe șantier. “Am constatat că ritmul în care se desfășoară lucrările lasă de dorit, din cauza neconcordanțelor rezultate din transpunerea proiectului în teren, dar și a unor situații noi apărute ca urmare a efectuării unui studiu geotehnic la podul peste Jiu. Deși constructorul a încercat să justifice situația actuală, am constatat că mobilizarea este redusă, iar în momentul vizitei pe șantier lucrau doar patru persoane”, a transmis prefectul, care a convocat o ședință pe 10 mai pe această temă.

“Am hotărât convocarea unei întâlniri pe data de 10 mai la care să participe toți factorii implicați: proiectanți, constructori și reprezentanți CNAIR. Soluțiile trebuie găsite rapid pentru ca lucrarea să fie finalizată în termenul stabilit”, a mai transmis prefectul.

Finalizarea acestui pod este foarte importantă pentru reluarea traficului greu, care acum este limitat la 30 de tone. (A.A.)

Vizualizări: 1,169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: