Lucrările de pe DN 66 afectează sezonul de rafting

Sezonul de rafting este compromis anul acesta din cauza lucrărilor de reabilitare a DN 66. Din cauză că Defileul este închis, amatorii sporturilor extreme nu vor putea face rafting decât duminica. Potrivit şefului Serviciului Salvamont Gorj, sezonul se deschide la sfârşitul acestei săptămâni. „Weekendul trecut câteva ambarcaţiuni au coborât de la Hunedoara, însă până la intrarea în Defileu. Pe partea noastră, a Gorjului, sezonul de rafting va începe, cel mai probabil, de duminică. Cert, este că numai în zilele de duminică se va putea face rafting din cauza lucrărilor de reabilitare a DN 66”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj. Închiderea Defileului Jiului reduce numărul de turişti. „Rămâne de văzut dacă operatorii de turism vor putea atrage turiştii cu pachete de week-end în care sâmbăta să fie un altfel de agrement, iar duminica să rămâne rafting-ul. Chiar dacă anul acesta, vom pierde din turişti din cauză că Defileul este închis, cu siguranţă vom recupera anul viitor, când vom avea un drum mult mai bun”, a mai precizat Sabin Cornoiu. (D.M.)

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: