Lucrările la alimentarea cu apă de la Bumbeşti Piţic, în stadiu avansat

Lucrările privind introducerea reţelei de alimentare cu apă a comunei Bumbeşti Piţic sunt într-un stadiu avansat. În câteva zile se va finaliza introducerea conductei principale, urmând ca în această vară să fie făcute săpături şi pe drumurile adiacente. Reţeaua va fi introdusă pe aproximativ 18,5 kilometri. Iniţial, valoarea investiţiei a fost de 7 milioane de lei, însă licitaţia a fost câştigată de firma Euro Audit din Târgovişte la preţul de 4,4 milioane de lei. 

Reţeaua de alimentare cu apă va fi introdusă pe aproximativ 18,5 kilometri, însă în câteva zile se va fi finaliza cu introducerea conductei pe drumul principal. Lucrările au început în toamna trecută, dar au fost sistate pe perioada sezonului rece. Autorităţile locale se declară mulţumite de stadiul lucrărilor. „Se lucrează la introducerea reţelei de apă, în două zile se va finaliza introducerea conductei principale pe drumul naţional, pe o distanţă de 8 kilometri. Este o investiţie foarte importantă pentru comunitate şi vom face tot ce depinde de noi pentru a urgenta lucrările”, a declarat Michy Nioaţă, primarul de la Bumbeşti Piţic.
În momentul de faţă, pe raza comunei se lucrează şi asfaltări de drumuri. Este vorba despre reabilitarea drumului de la Cârligei şi a drumului care face legătura între Novaci şi Prigoria. „La Cârligei se toarnă asfalt pe ultimul kilometru şi astfel va fi asfaltat tot drumul de 4,6 kilometri. Va mai rămâne de realizat doar dalarea şanţurilor. În cătunul Lupeşti s-a turnat primul strat de asfalt, pe o distanţă de 1,200 kilometri, urmând să continuăm săptămâna viitoare”, a mai precizat primarul Nioaţă.
PROIECT
Autorităţile locale de la Bumbeşti Piţic speră să obţină finanţare şi pentru introducerea reţelei de canalizare. „Avem deja depus un proiect pentru accesare de fonduri europene. Investiţia are o valoare de 6,5 milioane de euro şi presupune canalizare pentru toată comuna, pe 25 de kilometri, şi 2 staţii de epurare. Sperăm să obţinem finanţare şi să începem lucrările în această vară”, a declarat Michy Nioaţă.

Vizualizări: 336

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: