Luis Popa, revoltat: Era să dea căruţa peste mine în Parcul Central!

Luis Popa anunţă că a fost ofertat să plece la mai multe partide, chiar să şi candideze la Primăria Târgu Jiu, însă a ales să rămână în PSD. Social-democratul nu a vrut să dezvăluie despre ce formaţiuni este vorba. „Pot să fiu o oportunitate pentru PSD la nivelul Gorjului. În acelaşi timp, trebuie să ne gândim pentru ce funcţie voi opta pentru viitor şi mă refer şi la colegii mei. Nu trebuie, până la urmă, să fie o dorinţă, ci o responsabilitate. Am avut şi eu oferte să plec la alte partide din acest judeţ. Am refuzat acest lucru, considerând că pot să fac ceva în acest partid. Nu dau nume, pentru că aşa mi se pare corect. Am primit o ofertă clară, anul trecut, să candidez la alegerile parţiale. Am avut întâlniri cu anumiţi sindicalişti să candidez ca independent. Am refuzat şi am mers în continuare cu PSD”, a declarat social-democratul Luis Popa, care a continuat declaraţiile cu „înţepături” la adresa aleşilor locali. „Noi vorbim despre începerea acelui proiect cu Calea Eroilor, pentru care a dat bani Guvernul, dar noi avem acel gard la Parcul Central care arată cum arată. Are o lacră într-un fel, alta în alt fel. Noi vorbim de proiecte mari, dar nu ne ocupăm de un gard pe lângă care trecem în fiecare zi. Mă plimb cu maşina prin oraş. În Bîrseşti, semaforul nu a mers aproape patru zile. Trebuie să ne plimbăm prin oraş, să vorbim cu oamenii, să ne uităm în stânga şi în dreapta. Dacă nu suntem în stare să facem lucruri minore, ce mai vorbim de lucrurile mari”, s-a întrebat Luis Popa, la Radio Accent.

Social-democratul nu a trecut nici peste parcările supraterane pe care le promit autorităţile de ani de zile. „Noi vorbim de parcări supraterane, dar ce facem, parcăm cu avionul pe ele? Traficul e cum e. În campanie, se spunea că scăpăm de cai, iar acum câteva zile era să dea căruţa peste mine în Parcul Central”, a conchis Popa. (M.M.)

Vizualizări: 6,175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: