Ministru Botiş a demisionat. Decizia a luat-o puţin cam încet, dar a luat-o. De remarcat că n-a tăgăduit niciodată implicarea soţiei sale într-un proiect finanţat parţial şi de la Buget, dar sincer nu mă aşteptam să demisioneze având în vedere antecedentele politicienilor români. Mă refer aici în primul rând la Adrian Severin, care nu este numai un politician român ci şi unul european. Acum mi se pare că demisia ministrului este doar un accident şi nu un mod de comportament. Despre atâţia politicieni s-au spus atâtea lucruri, e drept în cea mai mare parte a lor ne-demonstrate, încât mă obişnuisem cu gândul că, de regulă, ”câinii latră, iar ursul merge…”. Botiş a rupt veriga! Demisia lui de onoare putea fi evitată dacă omul avea clar în minte ce lucruri pot fi trecute la capitolul morale şi care la imorale. Greşeala ministrului denotă clar carenţe uluitoare în cultura generală a politicianului. Descopăr cu uimire că în mintea politicianului care-mi cere votul promiţând că mă reprezintă nu există o delimitare şi o sedimentare a lucrurilor, de care trebuie să te ruşinezi dacă le comiţi. De boala asta suferă mult prea mulţi ca să nu mă îngrijoreze fenomenul. Nu de alta, dar dacă la un moment dat legiuitorul va stabili că nu este ilegal să-i dai în cap cu parul unei persoane, mă pot trezi lovit pentru că politicianul nu comite o ilegalitate, iar despre moralitate nu putem discuta că nu pricepe termenul! Aşa şi cu Severin. Omul n-a vrut să demisioneze numai pentru că nu a încasat banii pentru care se angajase să modifice la cererea şi la comanda unei companii un set de legi europene pentru care primea mită. El zice că n-a făcut nimic ilegal. Dar nu-şi face probleme că a comis ceva profund imoral. Şi stă ca porcul în păpuşoi chiar dacă colegii europarlamentari trec pe celălalt trotuar când se întâlnesc cu el. Omul are obraz gros şi profită de faptul că imoralitatea nu este sancţionată în Parlamentul european pentru simplu motiv că parlamentarii nu s-au gândit că se va găsi cineva fără onoare. Ce să mai zic de   alde Vântu, Staicu, Necolaiciuc sau Popa, de la care n-am nici o pretenţie deşi cred că la ăştia un anumit gen de onoare, chiar dacă de tip mafiot tot se mai întrezăreşte cândva! Apropo de băieţii ăştia; se pare că săptămâna viitoare va fi una fierbinte că se anunţă că vor debarca cu bagaje cu tot pe meleagurile româneşti. Păziţi mai ceva ca şefii de state, cu brăţări de metal la mână băieţii vor veni, vor face câţiva ani de puşcărie şi vor rămâne cu averi fabuloase. La confiscarea averilor, care chiar dacă nu mai sunt pe numele lor se poate reconstitui firul înstrăinărilor nu s-a gândit nimeni.