Mai e Condescu sindicalist?

Anunţul lui Marin Condescu, cum că 30.000 de mineri vor intra în grevă pe 10 ianuarie, m-a luat prin surprindere. Aproape că uitasem că Marin Condescu este lider sindical. Mă obişnuisem cu el în postura de preşedinte de echipă de fotbal, care se bate mai mereu la retrogradare, şi din când în când de sforar al politicii gorjeneşti, preocupat să îl pună pe Ruşeţ preşedinte la PDL şi pe Greblă (în curând) la filiala PSD. Şi totuşi, între două partide de table, Condescu o pune de grevă.

Personal am mari îndoieli că minerii lui Condescu vor intra în grevă pe 10 ianuarie, aşa cum s-a anunţat. Nu că nu ar avea motive, pentru că perspectiva reducerii a mii de locuri de muncă este înfiorătoare. Dar atâtea greve şi proteste a anunţat Condescu în ultimii ani… iar apoi s-a făcut că plouă. Mai mereu a avut altceva de negociat în culise şi când a obţinut ce a vrut a renunţat la grevă. Ce vrea acum Condescu- Să aibă un cuvânt de spus în numirea directorilor în Electra, că vorba aceea, un director numit de el nu i-ar putea ieşi din cuvânt când va fi vorba de atribuirea unor lucrări firmelor sindicale, de dat milioane de euro la fotbal, de angajat pe unii, de concediat pe alţii, de făcut favoruri primarilor prin care îşi face jocurile politice etc.

Puterea lui Marin Condescu a constat întotdeauna în posibilitatea lui de a manevra directorii după bunul lui plac. O putere pe care riscă să o piardă după înfiinţarea Electra, mai ales că nici directorul Bălăşoiu, nici ministrul Ariton nu par să îi mănânce din palmă. Cred că în primul rând acestora le dă un semnal Condescu prin anunţul de grevă generală.

Condescu nu este un amator în ale mineritului. El ştie foarte bine că cifrele lui Bălăşoiu nu mint şi că mineritul moare fără o reducere masivă a costurilor. Reducere care se poate face şi din organizare, şi din licitaţii corecte, dar şi din reduceri de personal. Sigur că directorii şi liderii de sindicat trebuie să caute soluţii pentru ca numărul de concedieri să nu ajungă la cifrele astronomice care se vehiculează. Problema sindicalistului Condescu este însă lipsa de consecvenţă, spre deosebire, de exemplu, de Ruşeţ, care a apărat sindicaliştii chiar atunci când a intrat în coliziune cu partidul.

Cel mai ciudat în toată povestea asta cu greva anunţată de Condescu este tăcerea liderilor sindicali din subordinea sa. Nimeni nu a vrut să dea ieri declaraţii, toţi s-au ascuns după un comunicat de presă. Pentru mine este semnalul clar că se doresc negocieri de culise, lipsite de transparenţă şi culmea, asta din partea sindicaliştilor.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: