Mai mulți panduri riscă să nu-și recupereze banii

Jucătorii de la Pandurii riscă să nu își mai recupereze banii, scrie presa centrală. Un număr de 34 de fotbalişti şi membri din staff-ul tehnic au fost trecuţi la a doua categorie de creditori, cea a salariaţilor, care, în asemenea situaţii, reuşesc să mai primească o cotă din restanţe.
Fotbaliştilor li s-a promis încă o dată că îşi vor recupera integral restanţele, datoriile lor însumate fiind de aproximativ 6,5 milioane de lei. "Jucătorii au fost trecuţi la «salariaţi» ca să stea potoliţi, să se antreneze şi să joace. Cel mai important e să nu depună contestaţii care să întârzie aprobarea de către Tribunal a planului de reorganizare, până la finalul lui martie. Altfel, ar avea iar probleme din sezonul viitor, pe care l-ar putea începe cu puncte de penalizare. Dar acum lucrurile s-au schimbat", susţin surse din lumea fotbalului. În ultimele zile, au apărut însă mai multe contestaţii, fie din partea clubului, fie din partea lui Marin Condescu sau a altor creditori, precum Fiscul, în legătură cu modul de stabilire a masei credale. "Acum sunt semne că s-a schimbat strategia celor de la Pandurii, care nu i-ar mai vrea pe jucători în categoria «creditori salariaţi». S-a avansat motivaţia că dacă ar rămâne aşa, ar trebui să fie plătite în plus impozitele, CAS-urile şi restul taxelor aferente restanţelor către jucători. E doar o stratagemă, pentru că, de fapt, toate aceste taxe apar deja ca datorii către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, care rămâne cel mai mare creditor al clubului Pandurii. Aşa că este foarte posibil ca fotbaliştii să ajungă la categoria chirografari, adică a celor care vor fi ultimii plătiţi. De obicei, la ei nu mai ajunge nimic. Condescu deja încearcă să-i convingă individual că nu e nicio problemă dacă vor ajunge la chirografari, că îşi vor primi restanţele. Tot ca să nu facă nicio contestaţie. Dar probabil că fotbaliştii vor păţi ca în alte părţi, nu vor mai recupera niciun ban", susţin aceleaşi surse.

Vizualizări: 628

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: