Mai puține infectări față de săptămâna trecută

14.950 de cazuri noi de Covid a anunțat miercuri Grupul de Comunicare Strategică. Gorjul este trecut cu 139 de cazuri noi, incidență 5,07, Doljul cu 353 de cazuri noi, incidență 7,11, Mehedinți cu 160 de cazuri noi, incidență 7,91, Oltul cu 162 de cazuri noi, incidență 7,83, Vîlcea cu 251 de cazuri noi, incidență 7,50.

Numărul de cazuri noi este cu peste două mii mai mic decât miercurea trecută, la fel a fost și scăderea de ieri față de marțea trecută.

Numărul de decese rămâne ridicat. Dintre cele 512 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 4 la categoria de vârstă 20-29 ani, 11 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 46 la categoria de vârstă 50-59 ani, 128 la categoria de vârstă 60-69 ani, 165 la categoria de vârstă 70-79 ani și 138 la categoria de vârstă peste 80 ani.

464 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 33 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 15 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Alba și Suceava, 1 în luna iunie 2021 și 3 în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 508 decese.

Din totalul de 512 pacienți decedați, 465 erau nevaccinați și 47 vaccinați. Cei 47 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.442. Dintre acestea, 1.861 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 478 sunt minori, 434 fiind internați în secții și 44 la ATI.

Galerie foto



Vizualizări: 1,343

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: