Maidanezi otrăviţi la Motru, printre blocuri

Mai mulţi câini din Motru au fost găsiţi morţi printre blocuri, autorităţile locale fiind acuzate că ar fi otrăvit animalele respective. Câinii au fost descoperiţi ieri în diferite zone ale oraşului, mai mulţi localnici povestind că au văzut animalele cum au intrat în agonie încă de miercuri seara, pentru ca, ulterior, după câteva ore, să le găsească fără suflare.

Martorii scenelor respective susţin aproape la unison că animalele ar fi fost otrăvite, majoritatea acuzaţiilor îndreptându-se spre primăria Motru. „Nu se poate ca seara câinii să nu aibă nimic, iar dimineaţa să îi găsim cu limba scoasă şi fără suflare. Sunt copii pe aici care pot oricând să ajungă la otrava care li se aruncă la maidanezi. Mai avem şi noi pisici, animalele noastre, nu suntem de acord cu felul în care procedează cei de la Primărie. Noi aveam grijă de aceşti câini, ne păzeau blocurile noastre, mai lăsam o bicicletă, o maşină ceva pe aici, ştiam că avem câinii aici. Acum când am venit să le dau mâncare i-am găsit morţi”, spunea ieri o femeie, în timp ce un vecin de-al său încerca să facă inventarul patrupedelor care îşi dăduseră duhul. „Păi au fost vreo cinci la ghena asta, vreo 4 pe la ghena de acolo şi încă vreo doi pe la blocurile alea. Asta e din ceea ce ştiu eu, mai departe zic oamenii că ar mai fi şi prin alte locuri din oraş. Oricum nu e pentru prima dată când se întâmplă din astea”, afirma bărbatul.

„Ce face primăria este o barbarie“

Cei mai duri critici ai actualei administraţii din Motru s-au dovedit a fi însă dascălii din oraş, inclusiv directorul colegiului din municipiu, Valeriu Drulă. „Noi suntem mai mulţi iubitori de animale, le-am filmat moarte, vă pot spune, şi le-am postat imaginile pe YouTube, cine vrea poate să le vadă acolo şi să vadă care e adevărul. Eu am la scara blocului unde stau un câine, îl chema Rex şi spun că îl chema pentru că e mort. A murit miercuri seara, dar nu l-a săltat nimeni deocamdată de acolo. Trec oameni care ţineau la el, îl văd copiii cum stă acolo fără suflare şi nu vine nimeni să îl ridice, acesta nefiind singurul caz. Noi avem convingerea că numai primăria este de vină pentru situaţia aceasta. Nu are cine să-i otrăvească altcineva, iar ceea ce fac ei este o barbarie. Rex a scăpat până acum de vreo 4-5 otrăviri, dar acum şi-a găsit sfârşitul”, spune directorul colegiului din Motru.

Un coleg de-al său, Vasile Lupu, iubitor de animale şi el, încerca ieri să îi salveze pe maidanezii otrăviţi folosind o reţetă proprie. „Apă amestecată cu oţet, la asta trebuie să recurgem ca să salvăm aceste animale. Avem pretenţia că suntem în Uniunea Europeană, că trăim într-un oraş civilizat, dar, de fapt, vedeţi şi dumneavoastră cum zac printre blocuri aceşti câini otrăviţi. Pe unii îi mai putem salva noi, alţii mor şi mor doar pentru că li s-a aruncat otravă, iar otrava nu au aruncat-o oamenii”, spune profesorul Lupu.

Hanu neagă implicarea primăriei în otrăvirea câinilor

Primarul Dorin Hanu respinge acuzaţiile ce îi sunt aduse şi afirmă că subordonaţii săi nu se ocupă cu asemenea activităţi şi nici nu au primit ordin să facă astfel de lucruri. Edilul declară că, din contră, municipalitatea derulează un program de sterilizare a câinilor maidanezi, program prin care speră să scape oraşul de patrupedele nedorite în câţiva ani. Hanu susţine că nici Poliţia Municipală şi nici Poliţia Comunitară nu au primit nici un fel de plângeri de la vreo persoană pentru a demara vreo anchetă. „Eu am mai primit telefoane pe această temă de la presă şi nu înţeleg de unde a apărut problema aceasta pentru că nici la Poliţia Comunitară, nici la cea Municipală nu este nicio sesizare depusă. Este exclus ca oameni din primărie să facă faptele de care îi acuză unele persoane pentru că ei sunt funcţionari publici şi lucrează la birou, nu merg pe teren. Noi nu apelăm la otravă pentru a rezolva această problemă, ci, din contră, colaborăm cu o fundaţie care vine periodic la noi şi castrează din câini. Pe viitor vrem să introducem în program şi satele componente pentru ca, în 5-6 ani, să rezolvăm definitiv problema pentru zona Motru“, a declarat Hanu.

ProAnimals face plângere la Poliţie

Preşedinta Asociaţiei Pro Animals din Târgu Jiu, Carmela Şerbănoiu, declară că ea va depune plângere la Poliţia Motru pentru că doreşte clarificarea lucrurilor. Aceasta afirmă că o anchetă temeinică nu se va desfăşura probabil în perioada alegerilor, Şerbănoiu declarându-se uimită de faptul că, la Motru, cazurile de câini morţi prin otrăvire apar doar cu 2-3 zile de desfăşurarea alegerilor. Situaţii similare s-au înregistrat şi la alte alegeri, preşedinta de la Pro Animals spunând că nu îşi explică incidentele de acest gen. „Eu voi depune plângere peste tot pe unde e cazul şi voi cere să se facă o anchetă pentru a se clarifica lucrurile, chiar dacă sunt alegeri şi poliţiştii sunt implicaţi în procesul electoral. Nu se poate ca animalele să fie ucise în acest fel şi ţin să protestez public faţă de situaţia de la Motru. Constat însă cu stupoare că de câte ori sunt alegeri, indiferent că vorbim de locale sau generale, la Motru sunt otrăviţi câinii cu 2 -3 zile înainte de vot. Nu se poate aşa ceva, nu înţeleg ce se întâmplă acolo, mai ales că acum domnul Hanu nu este candidat. Trebuie să clarificăm situaţia într-un fel”, spune preşedinta Pro Animals.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: