Manta: Nu sunt interesat de Primăria Târgu Jiu

Cel puţin doi dintre posibilii candidaţi la Primăria Târgu Jiu din partea PSD au anunţat că nu sunt interesaţi să intre în competiţia internă. Este vorba de Claudiu Manta, fostul şef al tinerilor din organizaţie, şi Adi Cîmpeanu, primarul din Runcu. În aceste condiţii, tot mai mulţi îl dau ca favorit pe actualul viceprimar Adrian Tudor, despre care se spune că este susţinut şi de senatorul Florin Cârciumaru.

Adrian Tudor, Aurel Popescu, Luis Popa, Claudiu Manta, Adi Câmpeanu au fost numele vehiculate până acum drept posibili candidaţi ai PSD la alegerile din 2020 pentru Primăria Târgu Jiu.

Cel puţin doi dintre ei au spus că nu sunt interesaţi. Primul a fost Adi Câmpeanu, care vrea să îşi ducă mai departe proiectele începute la Runcu. Al doilea, Claudiu Manta, care a declarat joi la Radio Infinit că nu este interesat de o candidatură. „În ceea ce priveşte Primăria Târgu Jiu, nu sunt interesat. În situaţia în care nu se va găsi o altă persoană care să vrea să candideze, ceea ce nu cred, şi dacă partidul îmi va cere, nu mă voi da la o parte. Dar, în principiu, nu sunt interesat de o candidatură”, a spus Claudiu Manta.

Manta a fost al doilea pe lista la Senat după Florin Cârciumaru şi îşi doreşte în viitor tot o candidatură la alegerile parlamentare. Tatăl lui, fostul prefect Pantelimon Manta, este un susţinător al actualului primar Marcel Romanescu. „Drumurile noastre politice s-au despărţit acum 13 ani, nu comentez opţiunile politice ale tatălui meu, dar sunt diferite de ale mele”, a spus Claudiu Manta.

Vizualizări: 1,605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: