Obiect inedit de peste 100 de ani, simbol al noului spațiu cultural inaugurat la Târgu-Jiu

Un nou spațiu dedicat artei și creativității a fost inaugurat astăzi în Târgu Jiu, sub numele Pavilion Art 360, în cadrul unui eveniment desfășurat de Centrul de Cercetare Documentare și Promovare "Constantin Brâncuși" .
La eveniment au participat, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, directorul Centrului " Constantin Brâncuși", Cornel Mihalache și prorectorul Universității "Constantin Brâncuși", Ștefan Ghimiși.
Inaugurarea a coincis cu Ziua Patrimoniului Cultural European, iar elementul central al momentului l-a reprezentat o ușă de peste 150 de ani, integrată într-o instalație artistică cu valoare simbolică.
Clădirea reconvertită va funcționa ca un hub cultural deschis comunității, oferind gratuit spațiu pentru expoziții, ateliere, lansări de carte și alte activități artistice sau educaționale.
În fața pavilionului va fi amenajată și noua parcare turistică a orașului, cu un punct de informare pentru vizitatori.
„Este o ușă care s-a deschis, după estimări, de peste 170.000 de ori. Astăzi, ea devine simbolul unui nou drum pentru Târgu Jiu. Ferestrele ne ajută să privim în trecut, iar ușile trebuie să le deschidem spre viitor”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului.
Instalația artistică include și o fereastră veche de aproape 100 de ani, ambele obiecte fiind alese pentru a reflecta tema din acest an a Zilei Patrimoniului: "Uși și ferestre – priviri spre trecut, deschideri spre viitor”.
Potrivit autorităților, proiectul îmbină simbolic tradiția și modernitatea, punând în valoare atât patrimoniul local, cât și potențialul creativ al noii generații.
"Aici, spațiul este gândit pentru a îndeplini vise. Tinerii, ONG-urile, artiștii plastici – toți sunt bineveniți. Cheia le stă la dispoziție. Ne dorim un spațiu viu, un loc de întâlnire între comunitate și cultură”, a adăugat Adrian Tudor.
Pavilionul Art 360 este un proiect al Centrului de Cercetare „Constantin Brâncuși”, în colaborare cu primăria municipiului Târgu Jiu.
Începând cu anul 2026 în cadrul hubului va activa și personal specializat din partea Centrului "Brâncuși" pentru a sprijini organizarea de evenimente și promovarea moștenirii brâncușiene.
Vizualizări: 330
Distribuie Trimite pe WhatsApp