Manţog ar putea candida la şefia PDL ca să „potolească“ lucrurile

Democrat-liberalul Ionel Manţog ar putea candida la şefia PDL Gorj. El susţine că va lua această decizie dacă dosarul strămutaţilor de lux în care este cercetat va fi soluţionat. Alegerile ar putea avea loc în câteva săptămâni.

Ionel Manţog a declarat miercuri seara în cadrul emisiunii „Provocare la adevăr” difuzată la Gorj TV că vrea ca instanţa să se pronunţe cât mai repede în dosarul său. „Vreau să spun că tot ce se aude că trag de timp nu e adevărat. Eu nu am lipsit decât la două înfăţişări, atunci când am avut accidental şi când am avut tatăl bolnav. Mai mult, din cei 70 de martori câţi sunt în proces pe majoritatea eu cu Ion Vulpe i-am transportat la proces şi tocmai pentru a nu se întârzia foarte mult cu acest proces”, a declarat Ionel Manţog.

Nu exclude o eventuală candidatură

Daca se va soluţiona intr-un fel sau altul înainte de data alegerilor pentru şefia organizaţiei Gorj a PDL, care se vehiculează a avea loc până la sfârşitul acestui an, Ionel Manţog s-ar putea număra pe lista candidaţilor. „Dacă situaţia în legătură cu exproprierile va fi clarificată înainte de alegeri este posibil să candidez pentru funcţia de preşedinte al PDL Gorj. Nu îmi doresc neapărat acest lucru, ar fi o candidatură în sensul de a potoli lucrurile în partid”, a mai spus Ionel Manţog 

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: