Manu Tomescu: Ce rost mai are Ministerul Energiei?

Liderul de sindicat din Termocentrala Rovinari, Manu Tomescu, se întreabă ce rost mai are Ministerul Energiei, dacă marile companii din domeniu trec de Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Manu Tomescu ar fi aşteptat de la politicieni să facă mixul energetic naţional promis înainte de alegeri, adică acum un an şi jumătate. Asta ar fi însemnat integrarea energiei termo cu cea hidro şi alte forme de energie. Lui Tomescu nu i se pare normală situaţia de acum, când unii producători plătesc certificate verzi şi altele primesc, iar CEO îşi finanţează astfel concurenţa.

Pe viitor, companiile din energie vor face parte din acest fond, dar nu este clar dacă asta e bine sau nu. „Dacă ne uităm la ce companii sunt în acest Fond Suveran de Investiţii, vedem că laolaltă cu CE Oltenia mai sunt cel puţin două entităţi de producere a energiei electrice, respectiv Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Deci teoretic am putea spune că de data aceasta noi, CEO, o să fim ca şi ei, sub acelaşi Directorat şi Consiliul de Supraveghere. Cu alte cuvinte, înseamnă că o să fim într-un fel colegi cu cei de la Hidro şi Nuclear şi o să aveam aceeaşi conducere. Parcă această chestiune este singurul motiv pentru care ar merita un răgaz, ca să vedem ce au de gând cu noi şi cu compania noastră”, arată Manu Tomescu. 
Acesta ar vrea însă să afle de la politicieni ce rost mai are Ministerul Energiei, dacă FSDI o să fie un fel de minister şi cine va gestiona problemele din sistemul energetic.

Vizualizări: 1,515

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: