Maria Constantin vrea mulți copii: “O echipă de fotbal eventual”

Fosta solistă de la Doina Gorjului, Maria Constantin, este des acuzată că și-a lăsat fiul la fostul soț după divorț, dar asta nu o împiedică să își dorească o familie cu mulți copii. Este doar una din mărturisirile făcute de aceasta la o emisiune de la Antena Stars.

Maria Constantin are un băiețel din prima căsătorie, care crește la Târgu Jiu, alături de tatăl său, în familia Tapotă Lătărețu. Artista a fost de Moș Nicolae la Târgu Jiu, pentru a-și vedea fiul cu care va petrece o parte din vacanța de iarnă. Maria Constantin a fost acuzată că și-a lăsat fiul la fostul soț, dar realitatea este că la momentul respectiv acesta avea cel puțin din punct de vedere material mai mult de oferit.

Maria Constantin are doi frați, dar se vede mama unei echipe de fotbal, ceea ce ar însemna 11 copii. "Mă văd o mamă cu foarte mulți copii. Ei, copiii, sunt sufletele care ne împlinesc cel mai mult pe lumea asta. Eu provin dintr-o familie numeroasă, deși sunt clar familii și mai numeroase, noi fiind trei frați. Dar mereu mi-am dorit o familie mare, mulți copii, o echipă de fotbal eventual. E devreme să vorbesc acum despre copii, dar da, mă văd o mamă cu mulți copii", a spus Maria Constantin în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu".

Artista este în proces de divorț cu al doilea soț, Marcel Toader.

Vizualizări: 1,195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: