Marshall-ul lui Obama

Demisia directorului FMI Dominique Strauss Khan a pus capac pe oala fierbinte a finanţelor mondiale în sensul că disputele pentru şefia acestui organism financiar vor da în clocot. Toţi contribuabilii la crearea fondurilor FMI vor să deţină acum funcţia supremă în organism, dintre cele mai vehemente state care cer schimbarea obiceiului de a se numi un european la conducerea organismului fiind SUA, care are şi contribuţia cea mai mare în FMI. Se tot vorbeşte de FMI, de datoria noastră enormă la el şi despre recentul scandal sexual în care l-a târât directorul francez al organismului. De fapt, sperietoarea FMI este un fel de CAR mondial la care au aderat în prezent peste 180 de state. Votul este ponderat cu cota de participare a fiecărui stat, SUA fiind cel mai mare  contribuabil. Până la un punct votul este egal în sensul că fiecărui stat i sunt alocate 250 de voturi la care se adaugă câte un vot pentru fiecare fracţiune de 100.000 dolari din cota de participare a ţării respective. Cota de participare se stabileşte printr-un mecanism tehnic foarte complicat ce are în vedere dezvoltarea economică a acelui stat. Aşa se face că SUA ,Japonia, Germania, Franţa şi Marea Britanie deţin împreună peste 40% din totalul voturilor ceea ce le permite să decidă politica organismului financiar. Dezvoltarea Chinei, Indiei şi a Coreei a permis stabilirea unor cote de participare foarte mari, care le îndreptăţea să ceară voturi mai multe şi implicit putere de reprezentare mai mare, lucru  viu discutat la sfârşitul anului trecut în interiorul organismului financiar. Cel care este acum arestat în SUA, stat care are cele mai multe voturi în cadrul FMI explica că solicitarea Chinei şi Indiei de a primi voturi mai multe precum şi de mărire a cotei de participare se va putea face doar în detrimentul statelor europene care se opun acestui lucru. La toate acestea se mai adaugă şi pretenţiile statelor sărace de a uniformiza votul şi de a se renunţa la votul ponderat funcţie de cota de participare şi vom observa că Strauss Khan stătea la FMI pe un butoi de pulbere ameninţat să sară în aer din cauza disputelor pe puterea de decizie a statelor membre. În aceste state s-au creat trei curente: unul al statelor fondatoare, puternic dezvoltate care se obişnuiseră să deţină puterea de decizie, curentul ţărilor asiatice reprezentate de China şi India care cer insistent influenţă mai mare în Fond şi curentul ţărilor sărace care stau în banca lor şi mulţumesc frumos că au unde să se împrumute atunci când ajung cu cuţitul la os. Între acestea se numără şi România acum. Francezul, până de curând director a părut că vrea să reformeze întreg mecanismul de funcţionare al fondului dând de înţeles, ca un evreu ce era, că în interiorul acestor discuţii toată lumea avea dreptate. Demisia lui din fruntea FMI într-un moment fierbinte al disputelor lasă loc la tot felul de speculaţii care pleacă toate de la un sâmbure de adevăr. Miza postului pe care l-a ocupat era şi este foarte mare. Ca şi în urmă cu 50 de ani, când a început să funcţioneze FMI (a început să funcţioneze în anul 1947) americanii au lansat acum pe piaţa discuţiilor un nou program Marshall (primul program a fost lansat în anul 1947 şi a fost destinat Europei) destinat de această dată Egiptului şi Tunisiei. După primul program de acest fel Europa s-a împărţit în două: ţările estice  aflate sub umbrela URSS şi ţări occidentale independente şi dezvoltate rapid după cel de-al doilea război mondial. Marshall-ul lui Obama ce o mai împărţi?

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: