Maşină de la Parlament şi pentru Primăria Bumbeşti Piţic

Primăria Bumbeşti Piţic va primi săptămâna viitoare o maşină de serviciu, din dotarea Parcului Auto al Camerei Deputaţilor. Potrivit deputatului Mihai Weber este vorba despre o Skoda Fabia aflată în stare bună de funcţionare. Primarul Michi Nioaţă spune că nu are nici un fel de pretenţie în ceea ce priveşte marca autoturismului, singura condiţie fiind aceea ca maşina să poată fi folosită întrucât în momentul de faţă toate deplasările în interes de serviciu sunt făcute cu autoturismele personale.

Primăria Bumbeşti Piţic are în dotare o Nubira cu motorul stricat a cărei reparaţie ar costa cât o maşină nouă. După ce în ultimul an a făcut mai multe demersuri la autorităţile judeţene pentru a obţine o altă maşină de serviciu, edilul local a găsit sprijin la deputatul Mihai Weber. „Domnul deputat m-a sunat şi m-a anunţat că în câteva zile vom primi o maşină pentru primărie. Nu avem nici un fel de pretenţie în ceea ce priveşte marca autoturismului, important este să funcţioneze pentru că în momentul de faţă ne descurcăm foarte greu cu transportul. Săptămânal, avem de făcut cel puţin câte două drumuri la Trezorerie la Novaci, cel puţin un drum la Târgu Jiu şi foarte multe prin comună. Au fost săptămâni în care mergeam în fiecare zi la Novaci, dat fiind faptul că mai aveam şi procese”, a declarat Michi Nioaţă, primarul comunei Bumbeşti Piţic. Din cauză că autoturismul donat de Camera Deputaţilor vine prin transfer la o instituţie la alta, Primăria Bumbeşti Piţic nu va trebui să suporte cheltuieli suplimentare. „Autorităţile locale trebuie doar să înscrie maşina. La fel ca şi la alte primării din judeţ, la Bumbeşti Piţic, această maşina constituia o prioritate. Nu poţi să pretinzi unei primării să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii neavând mijloc de transport”, a declarat Mihai Weber.

DONAŢII

Până în momentul de faţă, patru primării din judeţul Gorj au primit ca donaţie maşini provenite din Parcul Auto al Camerei Deputaţilor. Este vorba despre primăriile Albeni, Baia de Fier, Târgu Cărbuneşti şi Baia de Fier. Încă două maşini vor ajunge săptămâna asta la Bumbeşti Piţic şi Crasna.   

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: