Mașină în șanț, pasager decedat

Un accident rutier cu victime a avut loc joi dimineața pe raza comunei gorjene Fărcășești. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit faptul că un bărbat, de 54 de ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DC 72 Fărcășești, în care se mai aflau un bărbat de 77 de ani şi soţia acestuia, de 70 de ani, ambii din comuna Bălești, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se într-un șanț.

"În urma evenimentului rutier, bărbatul de 77 de ani, care ocupa locul din dreapta față, a suferit leziuni care i-au provocat decesul, acesta fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei", anunță IPJ Gorj.

De asemenea, soţia acestuia a suferit leziuni, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu a suferit leziuni, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând a i se recolta probe biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, arată IPJ Gorj.

Vizualizări: 10,738

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: