Mașină răsturnată la Dragotești. Doi copii la spital

Accident grav miercuri seara în comuna gorjeană Dragotești. O mașină în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat pe carosabil.

Din cercetările efectuate de polițiști la faţa locului s-a constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Drăgotești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 A Drăgotești, într-o curbă a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În spatele autoturismului circula un alt vehicul condus de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi speriat şi a pierdut la rândul său controlul autoturismului, intrând în şanţul de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, din primul autoturism a rezultat rănirea ușoară a doi minori de 13 ani, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar la cel de-al doilea autoturism au rezultat doar pagube materiale.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat ca bărbatul de 39 de ani nu posedă permis de conducere.  Ambii conducători auto au fost testaţi cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, anunță IPJ Gorj.

Foto facebook

Vizualizări: 14,248

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: