Mașini de lemne confiscate în Gorj

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au acționat luni pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos efectuate în fondul forestier din zona Padeș-Cerna-Olanu, de pe raza comunei Padeș, ocazie cu care s-a stabilit că o societate comercială ar fi transportat cu ansambluri de vehicule, pe drumul auto forestier Gâsca - Olanu, 41 mc de material lemnos de foc, de esență fag, fără a emite avize de însoțire. 

"Urmare a celor constatate, societatea comercială a fost sancționată contravențional conform Legii 171/2010 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amenzi în cuantum de 2.000 lei și a fost dispusă măsura complementară a confiscării întregului volum de material lemnos", arată IPJ Gorj. 

De asemenea, polițiștii au mai identificat un bărbat, de 62 de ani, din comuna Padeș, care a transportat, pe drumul forestier Motru Sec, cu un autovehicul cu remorcă, volumul de 1,7 mc de material lemnos de esență brad și plop fără documente de însoțire. Și în acest caz s-a dispus măsura confioscării volumului de material lemnos transportat fără documente. (M.M.)

Vizualizări: 3,534

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: