Matei a revenit accidentat de la Naţională

Matei a revenit ieri în ţară, dar nu cu naţionala de tineret ci singur, fiind suspectat de o ruptură musculară. Fundaşul a fost trimis în ţară mai devreme pentru a un control medical şi recuperare. Matei a suferit o accidentare la primul joc al naţionalei de tineret din Austria, cel cu Albania.  Ieri el a mers la o clinică din Bucureşti pentru a face un ecograf în urma căruia se va decide ce fel de program recuperare va urma. Grigoraş era ieri foarte supărat că jucătorul s-a accidentat din nou şi mai ales de ce ar putea reieşi în urma analizelor. Dacă e vorba de ruptură Matei va fi pierdut probabil pentru acest retur. „Matei are probleme medicale. S-a accidentat după primul amical din Austria şi a fost trimis acasă. Se pare că ar avea o ruptură musculară dar nu este încă sigur. Ar fi grav dacă e aşa pentru că a mai avut o ruptură în iarnă şi ar putea să lipsească din nou mai mult timp”, a spus Grig care era şi mai supărat că l-a trimis pe Matei sănătos la lot, iar cei de acolo l-au „livrat” accidentat clubului ca să se ocupe de recuperarea sa. În cantonamentul de la Sibiu mai sunt doi jucători nerecuperaţi complet după alte probleme medicale. Cardoso are un program intens de pregătire fizică pentru a reveni pe teren la jocul cu CFR Cluj iar Băcilă merge azi la un ecograf să vadă dacă ruptura i s-a vindecat. Tot azi, e la ora 17:00, Pandurii joacă un alt meci amical, în apropiere de Sibiu, cu FC Cisnădie.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: