Medicii de familie: Și noi suntem în prima linie!

“Și noi suntem în linia întâi, dar nu suntem considerați așa!” O spune un medic de familie din Gorj, care vine și cu argumente. Materialele de protecție nu sunt suficiente în cabinetele medicilor de familie și oricând există riscul ca o persoană asimptomatică să vină la o banală consultație și să îi îmbolnăvească.

Mihail Moisescu, președintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj, a declarat că, până acum, 30 de medici de familie au fost răpuși de noul coronavirus pentru că nu au fost protejați suficient de mult: “Am pierdut 30 de colegi medici de când a început pandemia, încă de la organizare a pornit totul. Asta pentru că oamenii au primit pacienți în cabinete fără niciun fel de protecție. Noi nu am fost considerați în linia întâi”.

În pandemie, și modul de desfășurare a lucrurilor în cabinetul medicilor de familie s-a schimbat. Moisescu a explicat cum procedează el. „Cum fac eu? vine pacientul, îi pun scaunul la patru metri, pun masca, am tot timpul un geam, discut, stau cu pacientul două minute, îmi spune problemele și apoi pleacă. Nu stăm la povești. Poate fi asimptomatic orice pacient și atunci eu sunt condamnat. Și asta e linia întâi! Toată stima pentru colegii din spital. Când pacientul ajunge la ei, se știe că are Covid. Ei sunt foarte bine mascați. Știu că e neplăcut, groaznic să umbli cu acele combinezoane, dar sunt feriți. 30 de medici de familie au murit nevinovați. Acum trei zile a murit o colegă cu care mă certasem înainte. I-am cerut iertare în mesajul de condoleanțe”, a mărturisit Moisescu, la Impact TV.

Vizualizări: 2,526

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: