Membru fondator Eurojob, umilit de Răuţ

Şeful serviciului Resurse Umane de la Cariera Jilţ Sud, Diana Grecu, care a fondat Eurojob alături de Răuţ, este pusă acum de şefi să numere scaune. Ea face parte din zecile de salariaţi ai CE Oltenia pe al căror fluturaş de salariu scrie „personal aflat în curs de plasare”. Grecu a refuzat să semneze actul adiţional privind trecerea pe alt post, aşa că de la finalul lunii august a fost lăsată fără obiectul muncii, luându-i-se toate documentele şi tehnica de calcul. Nu a stat degeaba la serviciu, ci a studiat reglementările din domeniu. Picătura care a umplut paharul a fost decizia directorului Dragu, de a o trimite să numere scaunele de care dispune cariera. A decis să lupte pentru drepturile ei şi să apeleze la instituţiile statului. Interesant este că Diana Grecu a fost cu câţiva ani în urmă o colaboratoare a lui Ion Răuţ, alături de care a fondat asociaţia neguvernamentală Eurojob, pentru apărarea drepturilor minerilor, energeticienilor şi disponibilizaţilor. Aproape toţi dintre cei implicaţi atunci în Eurojob, în frunte cu Ion Răuţ, odată ajunşi directori, au creat cel mai abuziv sistem de opresiune care a existat vreodată în sucursalele CE Oltenia.

Diana Grecu lucrează din 2002 pe resurse umane în compania minieră. A fost promovată de Ion Răuţ pe când lucra la Turceni, iar în 2009, din această cauză, a devenit o ţintă a directorului de resurse umane de atunci, Corneliu Gârjoabă. Asta a făcut-o să fie atunci parte a proiectului Eurojob, iniţiat de Ion Răuţ pentru apărarea celor abuzaţi de conducere. „Acest Răuţ a făcut Eurojob, alături de mine şi de doamna Oprişescu.  Am crezut că luptă pentru nişte principii şi am fost alături de el. Am crezut că este un apărător al dreptăţii, un om cu principii sănătoase. Acum mă întreb: oare ce jocuri am făcut?”, spune Diana Grecu. Într-adevăr, cei care erau atunci la Eurojob – Răuţ, Ciurel, Pecingină – sunt acum parte a unui sistem de opresiune, de umilire a oamenilor care nu le fac jocurile.

Viciile de comportament ale lui Ion Răuţ

Diana Grecu spune că, atunci când a fost numit director de Resurse Umane la CE Oltenia, Ion Răuţ a chemat-o să lucreze cu el. „M-a adus la CEO, numai că nu am mai putut să lucrez cu el. Omul ăsta nu ştia ce face, nu ştia ce vrea să facă. Mă punea să modific notele din directorat după ce ieşea hotărârea de directorat. Astăzi zicea ceva, mâine zicea altceva, deci era clar că nu are o direcţie, o strategie. La nivelul ăsta, la 19.000 de salariaţi, nu se poate conduce aşa. Nu am putut să lucrez aşa. (…) Mi-a cerut să modific evaluările subalternilor. La momentul martie-aprilie 2013 voia să scape de nişte oameni de acolo. Eu cu oamenii ăştia am lucrat, nu puteam să fac alte evaluări. Am înţeles că le-a modificat Olaru Sorin după ce am plecat eu de acolo”, povesteşte Diana Grecu. „Domnul Răuţ ajunsese să se creadă un fel de Iisus, trecea cu capul pe spate printre oamenii veniţi în audienţă şi nu îi băga în seamă”, mai spune Grecu, care adaugă că „ei cred că noi trebuie să le pupăm şi mâna aia cu care dau în noi”.

Trimisă la numărat de scaune

Diana Grecu susţine că Ion Răuţ are o influenţă mare şi nefastă asupra directorului general Laurenţiu Ciurel. Aceasta spune că salariaţii nu sunt persecutaţi pe criterii politice, ci pentru că nu execută orice li se cere, legal sau ilegal. „Nu sunt persecutaţi pedeliştii, cum se spune. Păi cine a fost mai pedelist ca Ion Ruşeţ, care a fost preşedinte, sau Cosmin Popescu. Şi sunt atâţia puşi pe funcţii mari, dacă au acceptat să le facă jocurile”, explică Grecu.

fluturas_personal_curs_plasare

Aceasta a rezistat puţin timp la CE Oltenia, în subordinea lui Răuţ, astfel că a cerut transferul la Jilţ. A fost numită şef de serviciu anul trecut, iar atunci când a avut loc reorganizarea personalului TESA, directorul a trebuit să recomande trei persoane care să rămână la resurse umane. „Am fost printre cele trei persoane. Dar domnul Răuţ nu a ţinut cont de recomandări şi a ales alte trei persoane. Asta era în primăvară. Până în august mi-am făcut treaba normal, toate statele de salarii, plasările de personal, răspunsurile la adrese sunt semnate de mine. Apoi cei de la CEO au dat o decizie, li s-a spus să emită decizii pentru personalul neplasat, să-l pună într-o locaţie distinctă, să nu le dea nimic de lucru, să predea toate documentele, să li se ia tehnica de calcul. Eu, pentru că m-am gândit să fiu apărată de orice aspect urmăreau ei, în fiecare zi am făcut conspecte din codul muncii, din CCM, a fost un fel de a mă apăra pe mine. Asta până acum când directorul Dragu s-a gândit el că nu ştie câte scaune are şi s-a gândit să pună problema în raport, că vrea să îmi dea mie să număr scaunele”, a menţionat Grecu.

Diana Grecu a spus că reorganizarea coordonată de Ion Răuţ este abuzivă şi discreţionară pentru că nu există program de reorganizare, nu există organigramă, ROF, analize care să arate ce posturi trebuie desfiinţate şi care păstrate, nu există o structură unitară pentru toate sectoarele etc.

Vizualizări: 275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: