Mi-e frică de sărbători şi de glumele lui Vântu

De sfintele sărbători Pascale am făcut şi eu cam ce face tot românul; adică am mâncat, am băut şi am băut. Am dat muzica tare să-l acopere pe Nicolae Guţă al vecinului care mă trezise atunci când plecau femeile la tămâiat şi nu m-a slăbit deloc toată ziua. În curtea mea, la masa mea, cu bucatele mele, n-a fost chip să stau liniştit din cauza a ce vă spusei... Nici în casă n-am avut loc pentru că erau copii care-şi făceau poze cu telefonul şi le puneau pe feisbuc să vadă tot gogoloiul pământului ce bine se distrează ei de sărbători. Umblau din cameră în cameră să caute un loc….cool. Am vrut să mă refugiez în maşină, unde aş fi putut sta destul de comod dacă n-ar fi strigat soacră-mea la mine să vin la masă că-i stric sărbătorile şi râde lumea de ea că nu stă gineri-său cu ea la masă. Nici nu-mi mai era foame că dis-de-dimineaţă, în crăpătul zilei, îmi umpluse maşina de babe purtătoare de ibrice cu tăciuni fumegând şi-mi poruncise să mergem şi la socru la cimitir să-i ducem şi lui lumină şi căldură că nu e bine să ne simţim doar noi bine. Habar nu am de ce tot timpul mă bănuieşte că mă simt bine! Am ajuns să-mi fie frică să se vadă că-mi e bine că atunci se găseşte cineva să mă facă să mă simt …prost! Aşa a făcut şi Vântu. Când a văzut că o să-mi fie bine să-l ştiu la răcoare m-a făcut imediat să mă simt prost declarând că tot ce am citit noi despre ameninţările pe care le-a proferat la adresa partenerului său Ghiţă au fost doar o glumă pusă la cale de protagonişti, după ce înainte stabiliseră toate detaliile. Păi atunci cum dracu să te mai simţi bine când vezi că ditamai justiţia şi organele de anchetă au ajuns un fel de bătaie de joc pentru personaje ce par deasupra tuturor. În locul perfidei justiţii, care s-a dedat de-a lungul timpului la tot felul de curvăsării, i-aş aresta pe toţi, şi pe Ghiţă şi pe Vântu, i-aş ţine o bună perioadă de timp la bulău, le-aş da termene îndepărtate în aşa fel încât, până se judecă procesul din care vor ieşi basma curată, măcar să facă o bună parte din puşcăria care o merită. Şi ce dacă nu sună a democraţie! Şi ce dacă pare dictatură! Şi ce dacă am fi acuzaţi de tratamente inumane! Ceva trebuie făcut pentru că m-am săturat să văd arestaţi doar găinarii care au furat geanta unei băbuţe. Mi se pare mult mai demn hoţul care fură geanta pentru că el riscă chiar puşcăria decât Vânturile care fură şi pe urmă pretind că se ţin de glume…..

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: