Mii de foşti ortaci din Gorj aşteaptă să le fie recalculate pensiile

Circa 4000 de foşti mineri de subteran din Gorj aşteaptă să le fie recalculate pensiile în baza legii 192/2015. Este vorba actul normativ care prevede creşterea punctajelor anuale realizate de pensionarii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă. Aceste recalculări, care ar putea conduce la creșterea pensiilor foştilor ortaci, trebuie făcute până la finele acestui an. Pensionarii se tem să autorităţile nu vor mai avea timp să facă calcule fiind vorba de mii de cazuri la nivel de judeţ.

De această majorare a pensiilor ar trebui să beneficieze doar pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform dispozițiilor anterioare care au acordat astfel de majorări. Câteva mii de gorjeni așteaptă să le fie recalculată pensie în baza legii 192/2015.

Este și cazul lui Ioan Oprea, fost inginer la Mina Lupoaia, care spune că nu înțelege motivul pentru care nu s-a luat nicio măsură, deși legea a intrat în vigoare și mai este puțin până îi expiră valabilitatea. "Legea 192/2015 trebuia să intre în vigoare cel puțin la sfârșitul anului 2016,  pentru o parte dintre noi, ori la acest moment suntem în februarie 2017 și nu se vede nici cea mai mică intenție de a o aplica. Răspunsurile, către noi pensionarii, la ghișeu sunt evazive. Se rezumă la a ne cita legea și nu avem nici un comunicat oficial. Mai precis, vrem să știm când începe efectiv aplicarea  legii", a declarat Ioan Oprea. 

Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii spun că nu pot face încă aceste recalculări, fiind condiţionaţi de emiterea unei hotărâri de Guvern. "Recalcularea se face în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a legii, adică de la 1 ianuarie 2016 până la 31 decembrie 2017. Trebuie să apară o hotărâre de Guvern în care să se specifice când se plătesc în tranşe. Se zice că ar fi o parte în iunie-iulie şi o altă parte în noiembrie-decembrie. Este o hotărâre prin care se stabileşte exact data plăților. Nu se pot face toate-odată", a explicat Maria Udroiu, șef Serviciu Stabiliri Prestații din cadrul Casei de Pensii Gorj.

Cei de la Casa de Pensii spun că ar mai fi timp suficient pentru a face aceste recalculări, mai ales că au făcut deja niște simulări. "La nivelul județului sunt peste 4000 de pensionari care s-ar încadra. Probabil că se va publica mai repede. Noi pe 1000 de dosare am făcut testarea. Am înțeles că prima tranșă va fi cu cei pensionați până la 31 martie 2001 și a doua va fi de la 1 aprilie 2001 până la 31 ianuarie 2010", a mai spus Maria Udroiu.

Suma cu care vor fi majorate aceste pensii va depinde de perioada lucrată de fiecare pensionar în subteran. Sunt și dintre cei care au lucrat în cariere, pe istalații, care nu au primit astfel de majorări.   

Vizualizări: 7,286

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: