Mineri polonezi veniţi în vizită la Gorj

O delegaţie formată din 16 reprezentanţi ai minerilor din Polonia a participat vineri la un nou schimb de experienţă cu colegii lor din Complexul Energetic Turceni. Aceştia nu sunt la prima întâlnire, bazele parteneriatului româno-polon datând de 5 ani şi a fost iniţiat de actualul senator Ion Ruşet. Wojciech Ilnicki, conducătorul delegatiei poloneze, a declarat că acest schimb de experienţă este foarte important pentru că în acest fel reprezentanţii sindicatelor din cele două ţări pot învăţa uni de la alţi cum să rezolve problemele cu care se confruntă.,,Colaborarea cu colegii noştri din România a-şi putea să spune că este o colaborare model. Este extrem de importantă din punct de vedere social şi nu se rezumă numai la colaborare sindicală propriu zisă. Ea este legată şi de colaborarea între administraţia locală şi societăţile noastre. Parteneriatul dintre noi este legat şi de condiţiile şi elementele vieţii cotidiene, de asigurarea drepturilor lucrătorilor, dar şi de viaţa noastră contemporană", a declarat Wojciech Ilnicki, preşedintele comisiei sindicale ,, Solidaritatea’’ din Polonia. 
 Bazele parteneriatului dintre sindicatele miniere din România şi cele din Polonia au fost puse în urmă cu cinci ani, când Ion Ruseţ, presedintele Uniunii Sindicatelor Mine-Energie Jilt a participat la un seminar pe teme de minerit în Polonia. ,, Este al cincilea an de experienţă realizat în România, în acelaşi timp în fiecare an o delegaţie din ţara noastră mege în Plolonia. Începând cu anul 2008 jumătate din delegaţia română este formată din reprezentanţi ai administraţiei. Colaboarea se bazează şi pe relaţiile sociale ale lucrătorilor’’, a declarat Adrian Marciuc, vicepreşedinte USM Jilţ. Eugen Iovan, liderul sindicatului liber Energia Turceni spune că şi colegi din Polonia au aceleaşi preocupări ca şi cei din România. ,, Şi ei se ocupă cu extracţia cărbunelui, de vânzarea şi producere de energie, la fel ca în cazul complexului’’. 
 Şi pentru conducerea Complexului Energetic Turceni acest schimb de experienţă, devenit deja tradiţie în mineritul gorjean, duce la o mai bună colaborare administratie-sindicate. ,, Noi ne simţim onoraţi să continuăm o tradiţie atât de bine conturată. Schimbul de experienţă aduce foloase atât nouă, administraţiei, cât şi sindicatelor. Comportarea atât a administraţiei, cât şi a sindicatelor, în condiţiile concurenţiale pe piaţa de energie permite o sincronizare a eforturilor administraţiei şi sindicatelor şi de asemenea un schimb de experienţă în toate domeniile: legislaţie, administraţie şi sindicate’’, a ţinut să precizeze Eugen Tunaru, directorul general al Complexului Energetic Turceni. 


Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: