Minerul proxenet, încă o lună de arest preventiv

Benoni Bejinaru, minerul proxenet, va rămâne încă 30 de zile în arest preventiv, alături de complicele lui Casian Muja.

Procurorii DIICOT Târgu Jiu au obținut, fără prea mari probleme, la sfârșitul săptămânii trecute, prelungirea mandatului de arestare preventivă solicitat pe numele lui Aristică Benoni Bejinaru, bărbatul angajat până de curând ca lăcătuș la cariera Roșiuța din cadrul CE Oltenia, judecătorii dispunând ca și complicele acestuia, Muja Casian Bejat să stea după gratii și în următoarea lună. Sentința nu e definitivă, dar șansele lor de a avea câștig în cazul unei contestații sunt destul de reduse. Mandatele celor doi vor expira la sfârșitul lunii septembrie, fiind foarte posibil ca procurorii să ceară în continuare menținerea lor în spatele gratiilor. Reamintim că Bejinaru a fost pontat timp de vreo patru ani de zile ca prezent la locul de muncă în timp ce el racola minore din Motru și le obliga să se prostitueze pe litoral sau în străinătate, o parte din fete fiind plasate și șefilor pe care „lăcătușul” îi avea la Roșiuța, în schimbul unor partide gratuite de amor aceștia pontându-l prezent la locul de muncă. Săptămâna trecută CEO a decis ca doi dintre șefii direcți ai lui Bejinaru să devină șomeri, iar alți câțiva să primească salarii diminuate cu până la 10% pentru o perioadă de până la trei luni.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: