Mini-interviu cu Dian Popescu: Sondajele USL, bune de stârnit râsul

Co-preşedintele Uniunii Social Liberale, Dian Popescu, susţine că rezultatele sondajelor făcute în Gorj de PNL şi PSD sunt bune de stârnit râsul. Popescu a criticat inclusiv sondajul comandat de partidul său, PNL, chiar dacă susţine că rezultatele publicate pe surse de presa locală nu sunt reale. Dian Popescu susţine că este de râs faptul că Leonida Belgher este al treilea în opţiunile de vot ale gorjenilor, dacă ar candida din partea Partidului Poporului, dar şi faptul că Partidul Conservator are zero la sută în sondaje. Liderul liberal a făcut aceste declaraţii vineri la Gorj TV, în emisiunea „Săptămâna politică”, moderată de Daniela Gapşea.

Cum comentaţi rezultatele sondajelor de opinie făcute la comanda PSD şi PNL în Gorj, unde liberalii nu stau foarte bine?

Aşa cum v-am mai spus, nu comentez aceste sondaje, pentru că nu au fost încă procesate la nivel central. Ce a apărut până acum în presă nu este real. Ce s-a dat pe surse este de natură să creeze conflicte în USL şi nu voi cădea în această capcană. Se ştie foarte clar că Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj revin candidaţilor PSD, aşa că o luptă în interiorul alianţei ar fi o eroare, pentru că nu avem nimic de împărţit. Cei de la PSD şi-au asumat greşeala de a face publice anumite rezultate, care nu ar fi trebuit să apară în presa. A fost o joacă de copii, prostească, speculată pe bună dreptate în media.

Vreţi să spuneţi că sondajele care au ajuns la ziarişti nu sunt reale?

Presa a dat cifre ireale, eu şi domnul Cârciumaru v-am explicat asta. Ca să nu mai fiţi dezinformaţi, vom avea şedinţe USL în fiecare săptămână şi conferinţe de presă comune. Nu vor mai exista conferinţe separate, decât dacă este un eveniment legat de organizaţia respectivă.

Am văzut că în sondajul comandat de PNL domnul Leonida Belgher apare ca având al treilea rezultat dacă ar candida la Consiliul Judeţean…

Nu ştiu acest lucru, nu ştiu dacă a fost prins în sondaj, dar tocmai de aceea că spun că rezultatele sunt de râs. Când a candidat la Alimpeşti, Belgher a luat două sau trei voturi. A fost la noi, la PNL, am pus foarte mare bază pe Belgher crezând că munceşte. Apoi s-a dat preşedinte sau purtător de cuvânt la alt partid, astfel că era normal să fie exclus din PNL.

Domnul Belgher apare cu 6% dacă îl va avea contracandidat pe Ion Călinoiu şi cu 18% dacă va concura cu domnul Angheloiu. Tot de râs este şi rezultatul Partidului Conservator, care apare în sondajul comandat de PSD cu zero la sută?

Sunt lucruri care stârnesc râsul în sondajele USL. Sondajele sunt bune, dar când apar erori de 4-5%, acela nu mai este sondaj. Eu cred că ar fi trebuit sondate numai partidele care fac parte din USL şi ceva mai profesionist. Aţi văzut că apar erori de 10% şi în sondajele de tip exit-poll, făcute la ieşirea de la urne, aşa că nu ne putem baza foarte mult pe acestea.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: