Ministrul Educaţiei, aşteptat la Colegiul „Tudor Vladimirescu”

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, este aşteptat joi la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Scopul principal al vizitei îl reprezintă investiţiile necesare la această unitate de învăţământ. Potrivit directorului Dorin Taşcău,  prioritară este încălzirea centrală. Proiectul ce vizează înlocuirea sobelor cu calorifere este unul foarte greu de întocmit, dat fiind faptul că este vorba de o clădire de patrimoniu.

Ministrul Sorin Câmpeanu va vedea la faţa locului investiţiile ce se impun a fi realizate la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Orice lucrare de modernizare a acestei unităţi de învăţământ necesită o documentaţie stufoasă, întrucât este vorba de o clădire de patrimoniu, ce are o anumită arhitectură. „Joi vom purta discuţii cu domnul ministru privind investiţiile pe care dorim să le realizăm. Prioritară pentru noi este încălzirea centrală, vrem să înlocuim sobele cu calorifere, însă nu putem strica arhitectura clădirii. Deja se lucrează la proiect, însă proiectul este foarte greu de realizat în cazul unei clădiri de patrimoniu. Ştiu că finanţarea a fost prinsă în buget, iar investiţia iniţială fusese estimată la 1.200.000 de lei”, a declarat Dorin Taşcău, directorul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”.

De asemenea, conducerea unităţii de învăţământ intenţionează să înlocuiască tâmplăria. „Ne dorim să înlocuim tâmplăria cu lemn stratificat, nu putem să punem termopane pentru că asta ar însemna să ne batem joc de arhitectura clădirii. Vom discuta toate aceste probleme cu domnul ministru, la faţa locului”, a mai precizat Dorin Taşcău.

Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” dispune de 27 de săli de curs în corpul principal şi încă 10 săli în internat. Începând cu acest nou an şcolar, au mai fost amenajate încă două săli de clase în curtea liceului, în locul a două magazii. Asta din cauza numărului mare al elevilor care frecventează acest liceu. În momentul de faţă, aproximativ 1500 de elevi învaţă la Colegiul Naţional „Tudor Vladmirescu”.

tascau_cntv

Vizualizări: 230

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: