Minor cercetat pentru furt de "fier vechi"

Un adolescent de 17 ani din Târgu Cărbuneşti s-a ales cu dosar penal după ce a furat mai multe piese metalice de la o firmă de pe raza oraşului. Juristul societăţii respective a fost cel care a sunat la 112 şi a anunţat dispariţia "fierului vechi", poliţiştii reuşind în scurt timp să dea de urma hoţului. " Poliţia oraşului Tg. Cărbuneşti a fost sesizată telefonic de către juristul unei societăţi comerciale cu punct de lucru în localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras din incinta unităţii un tambur-bandă, o ţeavă rotundă şi o ţeavă cu flanşă, prejudiciul cauzat fiind estimat la suma de aproximativ 400 lei. După ce au finalizat cercetarea la faţa locului, poliţiştii au procedat la verificarea unui depozit de colectare a fierului vechi, depozit situat pe raza oraşului Tg. Cărbuneşti. Aici au fost găsite şi bunurile sustrase, ce fuseseră valorificate de către suspectul minor P.G., 17 ani, din Tg. Cărbuneşti. Bunurile au fost restituite unităţii prejudiciate, iar pe numele minorului a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", a menţionat inspectorul principal Daniel Tică. 


Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: