Minori răniţi în accident

Doi copii de 7, respectiv 11 ani au fost răniţi în două accidente petrecute duminică, 15 iulie, la Târgu Jiu şi Alimpeşti.

Cel din Târgu Jiu a avut loc pe strada Victoriei, din municipiu. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă ce a constatat că C.I., de 54 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, la efectuarea virajului la stânga, spre strada Termocentralei, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus de B.L., de 38 ani, din oraşul Rovinari, judeţul Gorj, care se deplasa din sens opus şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, B.C., de 38 ani şi un minor de 11 ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism au suferit leziuni, fiind transportaţi la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La aceeaşi dată, la orele 22:46, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 67, în comuna Alimpeşti, a avut loc un eveniment rutier. Un bărbat de 40 de ani din Alimpeşti nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care rula în faţa sa, autoturism condus de B.R.A., de 37 ani, din Târgu-Jiu, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui minor în vârstă de 7 ani, pasager în cel de-al doilea autoturism.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Aceştia au fost conduşi la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cele două cauze a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar oamenii legii continuă cercetările în cele două cazuri.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: