Minprest şi Direcţia Silvică anunţă disponibilizări

Toţi mai mulţi gorjeni apelează la serviciile de formare oferite de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Astfel, de la începutul anului au reuşit să-şi găsească un loc de muncă 235 persoane ca urmare a cursurilor efectuate. Totodată, cinci societăţi au anunţat disponibilizări în următoarele luni, printre acestea numărându-se Minprest şi Direcţia Silvică.

Romeo Chiriac, şef Birou Formare Profesională în cadrul AJOFM Gorj, spune că şi în această lună se organizează diferite cursuri: „Pentru luna iunie se vor organiza cursuri în mai multe meserii. Astfel, pentru cea de agent de pază  şi ordine se vor desfăşura trei cursuri , iar pentru cele de bucătar, ospătar şi coafor-frizer-manichiurist-pedichiurist câte unul. Toate cursurile menţionate urmează să se desfăşoare în municipiul Târgu-Jiu”. În prezent se află în desfăşurare 19 cursuri la care participă 292 şomeri indemnizaţi, 103 neindemnizaţi, 62 deţinuţi şi 4 persoane cu plată.

Alte disponibilizări anunţate

Cursurile de formare profesională organizate de către AJOFM Gorj sunt binevenite în condiţiile în care diverse societăţi de pe raza judeţului au anunţat că vor face reduceri de personal în perioada următoare. Astfel, pentru lunile iunie şi iulie 2010, au trimis notificări către AJOFM Gorj cinci unităţi economice care preconizează că vor fi nevoite să renunţe la 660 angajaţi în perioada următoare. Cele mai multe reduceri de personal vor avea loc în această lună, Minprest anunţând că va renunţa la 400 de angajaţi, iar Direcţia Silvică Gorj 25 de persoane. Conform datelor oferite de AJOFM Gorj, de la începutul anului 19 societăţi au trimis notificări privind intenţia de a concedia 1518 angajaţi, însă efectiv şi-au pierdut locul de muncă 1203 persoane. La sfârşitul lunii mai, rata şomajului în Gorj atingea pragul de 11,21%, fiind înregistraţi 16857 şomeri.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: