Mirel Rădoi se în toarce în Liga 1

Nici unul dintre numele vehiculate pentru banca tehnică a oltenilor nu se adeverește. Finanțatorul Universității Craiova, Mihai Rotaru, va anunța în scurt timp numirea lui Mirel Rădoi în funcția de antrenor principal al echipei.

Săptămâna viitoare, Mirel Rădoi va fi instalat în funcția de antrenor principal al Universității Craiova. Cel mai târziu marți, finanțatorul Mihai Rotaru va anunța numirea în funcția de antrenor principal a lui Mirel Rădoi, susține gsp.ro.

În ultima etapă a turului play-off-ului, Universitatea Craiova va juca în deplasare cu Sepsi. În acest moment, formația din Bănie este pe locul 3, cu 31 de puncte, la fel ca CFR Cluj, dar echipa din Gruia urmează să joace duminică, pe teren propriu, cu FCSB.

Mirel Rădoi are mai multe atuuri pentru a fi numit antrenor principal la Universitatea Craiova. Este dorit, în primul rând, de Mihai Rotaru și cunoaște foarte bine lotul de jucători al grupării din Bănie. Fostul selecționer a avut rezultate bune în primul mandat la Universitatea Craiova, chiar dacă echipa a jucat multe meciuri importante pe teren propriu la Severin, și nu pe Stadionul „Ion Oblemenco”.

A fost foarte aproape să ducă gruparea alb-albastră în grupele Conference League. Universitatea Craiova era eliminată, în august 2022, de Beer Sheva la loviturile de departajare.

În precedentul mandat, Mirel Rădoi a exclus din lot mai mulți jucători exponențiali, dar cu toate acestea atmosfera la echipă a fost foarte bună. După ce plecat din Bănie, tehnicianul a recunoscut de mai multe ori că regretă despărțirea.

Vizualizări: 1,833

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: