Într-o perioadă normală din punct de vedere economic, contestarea alegerilor de către perdanţi ar fi un lucru de înţeles dacă acceptăm jocul democratic. În timpurile de azi, când stăm cu funia la gât, mi se pare o sfidare a bunului simţ dacă am în vedere faptul că preşedintele de trei ore, Mircea Geoană, când s-a crezut câştigător, n-a suflat o vorbă despre eventualele fraude electorale care l-ar fi putut ajuta să ajungă la Cotroceni. Al doilea motiv este acela că, prin contestare se încearcă  prelungirea perioadei de instabilitate politică în care ne scăldăm de câteva luni de zile şi o oarecare spălare a imaginii de gogoriţele comise de echipa lui Geoană după ce a băuta şampania victoriei. O să spuneţi că la scorul la care s-au câştigat alegerile dacă perdantul era Băsescu şi acesta ar fi contestat iar eu spun că este posibil, dar ar fi fost un gest la fel de neproductiv şi de nociv pentru cei care aşteaptă să se întâmple minuni care să le salveze slujbele şi viitorul copiilor lor. Chiar dacă Curtea care va analiza contestaţiile tind să cred că rezultatul nu se va schimba. Spun asta având în vedere faptul că pe parcursul zilei în care s-a desfăşurat procesul de votare n-am văzut nici un personaj din coaliţia anti Băsescu răcnind din rărunchi şi atenţionând că se fură voturi. Ba din contră cele câteva zeci de sesizări au avut drept obiect găinării care însoţesc de obicei procesul de votare. Trecând peste ultima găselniţă a contestaţiilor trebuie să remarc, aşa cum am mai făcut-o, că victoria lui Băsescu este mai grea chiar decât înfrângerea lui Geoană dacă punem în balans ce are unul de făcut şi ce are celălalt. Primul are o misiune aproape imposibilă, aceea de a forma un guvern care să ne ajute să ieşim măcar în primăvară, guvern pe care nu-l poate face doar cu democrat liberalii şi independenţii din parlament.  Curtea pe care o face Băsescu liberalilor se loveşte de nucleul dur, Orban, Nicolai şi Antonescu cărora li s-a zgândărit rău de tot  orgoliul când Tăriceanu s-a arătat dispus să intre cu liberalii la guvernare. Aşa că, e de aşteptat ca în interiorul partidului să se dea ceva lupte dacă avem în vedere că decizia lui Crin, ghidonat de Patriciu, a pus partidul în postura de a se alia împotriva naturii şi de a pierde din credibilitatea pe care şi-o asumase ca urmaş al Brătienilor. După eşecul de lângă Geoană, Crin n-a putut aduce liberalilor decât porecla de urmaşi ai lui Tătărăscu iar încăpăţânarea lui de a se lăsa dus la guvernare doar în urma unui premier liberal s-ar putea să-l coste chiar funcţia în partid! Dacă nu vor putea să ajungă la performanţa de a vorbi aceeaşi limbă sunt posibile tot felul de aripioare aşa cum s-a mai întâmplat şi în trecut. UDMR-ul, aflat în coaliţie cu liberalii nu are probleme majore pentru că ei vor veni la guvernare cum au venit de fiecare dată dar cu mai puţine pretenţii decât dacă ar fi câştigat Geoană. PC-ul nici nu se pune că el nu mai este partid de mult dar în compensare este o televiziune foarte mare care deocamdată pe Băsescu nu-l interesează. Sigurii care nu vor avea mari probleme sunt social democraţii a căror soartă este clară, aceea de a face opoziţie. Problema mare o va avea Geoană în propriul partid pentru că poziţia sa de şef al partidului, menţinută cu ajutorul baronilor locali, este şubredă, foştii mari social democraţi marginalizaţi îşi ascut cuţitele şi anunţă  un fel de „Noaptea sfântului Bartolomeu”. Mai mult decât să piardă şi şefia partidului lui Geoană nu i se mai poate întâmpla! Aşa că  Băsescu are soartă grea chiar şi numai dacă ne gândim că va trebui să numească premierul care să fie capabil să facă un guvern de sacrificiu care să ţină măcar până va pune în aplicare marile reforme nepopulare care vor îngroşa cu mult rândurile şomerilor.