Moise Bojincă ales rector. Căruntu contestă

Moise Bojincă este noul rector al Universității ”Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu. Acesta a obținut în urma scrutinului de ieri 86 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Constantin Căruntu, a obținut 70 de voturi. La scurt timp după încheierea procesului de vot Constantin Căruntu a declarat că va depune contestație la Ministerul Educației deoarece a sesizat mai multe nereguli ce au avut loc pe parcursul acestor alegeri.

Luptă strânsă pentru alegerea unui nou rector la UCB din Târgu Jiu. Moise Bojincă a câștigat acest titlu cu 86 de voturi, în timp ce Constantin Căruntu a adunat 70 de voturi. Căruntu crede că dacă nu ar fi fost susținut de Adrian Gorun, fostul rector, decanul Moise Bojincă nu ar fi câștigat această competiție. Mai mult decât atât, Constantin Căruntu este hotărât să conteste modul în care au fost organizate aceste alegeri de la bun început, având în vedere că au apărut tot felul de nereguli. ”Am pierdut cu 86 la 70, dar voi face contestație pentru că au fost foarte multe nereguli pe care le-am depistat atât în perioada dinainte de campanie, cât și în perioada campaniei electorale. Dacă nu ar fi fost susținut de Adrian Gorun Moise Bojincă nu ar fi câștigat aceste alegeri, iar eu l-aș fi învins ușor de tot. Dacă mai obțineam opt voturi ieșeam la egalitate. În cel mai scurt timp o să depun contestație”, susține Constantin Căruntu. Echipa lui Constantin Căruntu a solicitat Ministerului Educației să schimbe sala în care a avut loc scrutinul pentru că se bănuia că în acea locație ar fi fost instalate camere de supraveghere. În final s-a reușit doar schimbarea amplasamentului cabinelor de vot, însă există suspiciuni că s-ar fi purces și la fotografierea buletinelor de vot. Mai mult decât atât, o altă solicitare a constat în tipărirea buletinelor de vot în dimineața votului, însă aceasta nu a fost luată în calcul.

Tardiv

Moise Bojincă se declară mulțumit de rezultatul său și spune că nu și-a făcut foarte multe planuri deoarece așteaptă mai întâi validarea de către Senat și să primească confirmarea din partea Ministerului Educației. Întrebat dacă ar fi câştigat şi fără sprijnul lui Adrian Gorun, decanul Moise Bojincă a spus că importantă a fost echipa din care a făcut parte. Cât despre contestație anunțată de contracandidatul său, Moise Bojincă spune că este un gest tardiv. ”Este treaba dumnealui. Nu mai are de ce să depună deoarece acum se discută despre modul în care s-a desfășurat votul. În rest toate sunt tardive”, declară Moise Bojincă.

REZULTAT

Scrutinul s-a derulat ieri în intervalul orar 8.00-16.00. Pe liste au fost înscrise 167 de persoane cu drept de vot, din care 159 au exercitat votul. S-a înregistrat un procent de prezență la vot de 95,2%. Au fost 156 de buletine de vot valabile, iar trei au fost declarate nule. Moise Bojincă a câștigat cu un procent de 55,12%, iar Constantin Căruntu cu 44,78%.

Galerie foto


Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: