Montarea apometrelor scade factura la apă

Montarea apometrelor poate reprezenta o formă de a evita debranşarea în bloc, atunci când în asociaţie există rău-platnici, dar şi o modalitate de a achita facturi mult mai mici la apă. De acest lucru s-au convins locatarii a peste 2.600 de unităţi din Târgu Jiu, care au apometre individuale.

Utilitatea apometrelor este confirmată de locatarii asociaţiei 212. Odată cu instalarea sistemelor de contorizare individuală a consumului de apă, oamenii spun că plătesc mult mai puţin. Instalarea unui apometru a costat fiecare locatar aproximativ 100 de lei, iar până acum investiţia a fost deja acoperită. „Este foarte bine, pentru că aşa nu mai plătim noi toate pierderile din reţea. Vreau să vă spun că până acum nu plăteam sub un milion de lei vechi. Acum plătim mult mai puţin”, susţine un locatar. Până acum în municipiul Târgu Jiu doar 2.600 de unităţi locative au contor de apă, dintr-un total de 23.000 de locuinţe.

Cel care a insistat ca apometrele să fie instalate a fost chiar preşedintele asociaţiei. „Am instalat aceste apometre de circa un an. Ne-am speriat când am văzut câţi metri cubi de apă ne-au venit de plată şi am luat această hotărâre. Nu cred că există nemulţumiţi, pentru că fiecare locatar plăteşte mult mai puţin. În reţeaua noastră sunt şi câţiva agenţi comerciali şi este anormal ca pe lângă pierderile din reţea să le mai achităm şi facturile lor”, susţine preşedintele asociaţiei 212, Marius Mălăescu.

DEBRANŞARE

Zeci de asociaţii au fost debranşate de la reţeaua de apă, din cauza unor locatari ce nu şi-au achitat facturile către furnizor, iar alţi 11 sunt programaţi la debranşare în această săptămână din acelaşi motiv. Aşa că instalarea apometrelor individuale este singura şansă de a evita această situaţie.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: