Povestea unei bătrâne de 102 ani

Una dintre cele mai bătrâne femei din judeţ trăieşte în localitatea Peşteana. Maria Copaci împlineşte vara aceasta, în august, 102 ani, ani pe care i-a petrecut mai mult în singurătate după ce şi-a îngropat şi singurul fiu. Căsătorită de două ori, femeia îşi aminteşte fără prea mari eforturi prima iubire pe care a pierdut-o în al doilea război mondial. Bătrâna se afla în prezent în îngrijirea unor vecini cărora le-a făcut acte pe casa construită de ea în tinereţe.

Maria Copaci este un exemplu de forţă şi credinţa pentru cei care stau de vorbă cu ea. Trecută de 100 de ani, femeia nu aşteaptă aniversarea din august ci mai degrabă se roagă la Dumnezeu să o ia alături de ai ei. “Nu am pe nimeni pe lumea asta, toţi ai mei sunt pe lumea ailaltă. Am fost necăjită şi săracă, nu ştiu de ce mă mai ţine Dumnezeu, vreau să mă duc la copilul meu, la mama mea şi la tatăl meu”, spune femeia cu lacrimi în ochi. Rămasă singură după moartea fiului, femeia a făcut acte pe casa ridicată de ea cu mari sacrificii unor vecini care s-au obligat să o îngrijească până o va lua Dumnezeu. “Mai am nişte nepoate din partea fraţilor mei care au murit, dar nu au trecut o dată să-mi vadă ochii. Am oamenii ăştia care au grijă de mine, le-am făcute acte. Casa asta am ridicat-o eu cu mâinile mele şi cu copilul meu”, a mărturisit bătrâna.

Se trata cu ventuze de răceală

Chiar dacă peste câteva luni va împlini 102 ani, Maria Copaci îşi aminteşte şi acum prima iubire, iubire despre care vorbeşte cu mare durere în suflet. “La 16 ani am fugit cu un băiat din Dolj, m-a luat la ai lui acasă acolo şi la scurt timp am şi rămas borţoasă. Nici nu am apucat să facem nuntă pentru că o început războiul şi după două luni l-au dat dispărut. A murit. Poate o să mă întâlnesc cu el când m-o lua Dumnezeu”, spune femeia. Rămasă fără sprijin şi cu un copil în pântec, părinţii au luat-o din Dolj însă la scurt timp mama sa murit şi a rămas în grija tatălui care aproape a obligat-o să se mărite pentru a doua oară. “Pe vremea aceea dacă nu aveai bărbat te râdea lumea. Al doilea soţ era şi mai bătrân decât mine, nu a mai fost la fel ca primul. A murit şi el săracul”, a adăugat bătrâna. Copilul bătrânei a murit şi el prea devreme, înainte să-i dăruiască nepoţi.

SECRETE

Bătrâna are secretul longevităţii. “Nu s-a pomeni pe vremea mea cancer. Eu am muncit o viaţă şi am mâncat şi lapte şi ouă şi carne, dacă munceai cu mâna ta aveai dacă nu, răbdai. Acum pentru o simplă răceală bagă la pastile în tine, înainte mă tratam cu ventuze şi frecţii şi gata, erai pe picioare”, a mărturisit Maria Copaci.

Vizualizări: 619

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: