Motru: Agent de pază condamnat pentru furt calificat comis pe un șantier

Un agent de pază a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, după ce a sustras mai multe unelte electrice din magazia unui șantier din municipiul Motru, județul Gorj. Furtul a fost comis în luna august 2023, în timpul unei ture de serviciu.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a profitat de faptul că avea acces la cheia barăcii în care erau depozitate sculele muncitorilor și a sustras trei autofiletante, un circular de mână și un pistol de nituit. Ulterior, bunurile au fost transportate de un apropiat al inculpatului la domiciliul acestuia. Paznicul și-a recunoscut fapta, motivând că avea nevoie de unelte pentru a efectua lucrări în gospodăria proprie.
Fapta a fost descoperită la revenirea echipei de muncitori, care a observat lipsa echipamentelor și înlocuirea lacătului de la magazie. Deși firma păgubită a recuperat prejudiciul și nu a solicitat continuarea urmăririi penale, instanța a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru furt calificat.
Judecătoria Motru a pronunțat recent sentința, stabilind o pedeapsă de 1 an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani. În acest interval, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații, inclusiv prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune Mehedinți și participarea la un program de reintegrare socială. De asemenea, acesta va presta 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Instanța a reținut că, deși inculpatul nu are antecedente penale, fapta comisă are un grad ridicat de pericol social, fiind realizată cu bună știință și prin folosirea unei chei aflate legal în custodia sa.
Hotărârea nu este definitivă.
Vizualizări: 446
Distribuie Trimite pe WhatsApp