N-ai carnet de partid, nu poţi fi director

Robert Bălăeţ, câștigătorul concursului organizat de Primăria Târgu Jiu pentru ocuparea postului de director al Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu, este un om de sport, în toate înţelesurile acestei expresii. Nimeni nu poate contesta acest lucru, a crescut ca sportiv la CSS Târgu Jiu, a fost sportiv de performanţă jucând la Petrolul Ţicleni şi Pandurii, a promovat cu Pandurii în Liga 1 şi a jucat pentru echipa fanion a Gorjului în prima ligă, a absolvit o facultate de sport şi a fost conducător timp de şapte ani la Pandurii.

Și după ce a demisionat de la Pandurii, atunci când nu a ocupat o funcție de conducere, s-a ocupat tot de sport, a căutat jucători tineri și i-a direcționat către echipe din Liga I și s-a ocupat de organizarea de cantonamente de pregătire centralizată. Practic Robert Bălăeţ a trăit o viaţă în sport şi nimeni nu i-ar putea contesta competenţa pentru acest post, mai ales că a trecut de un concurs şi cunoaşte şi legislaţia din domeniu.

Nu se poate spune că nu cunoaşte fenomenul sportiv gorjean cât timp a crescut în această lume, nu se poate spune că nu cunoaşte toţi oamenii de sport din Gorj şi chiar din România, pentru că fiind conducător s-a deplasat deseori la FRF ori la MTS sau chiar la UEFA.

Dacă întrebi copiii care bat mingea pe terenurile din stadion în week-end, cu greu vei găsi vreunul care să nu ştie cine este Bălăeţ, chiar dacă îţi vor spune că e portarul golgheter, pentru că da, a fost ca portar golgheter al echipei Petrolul Ţicleni şi presa vremii a considerat atunci că e unicul portar cu o astfel de performanţă din România.

Nu se poate spune că nu are viziune, câtă vreme a lucrat destul de bine la Pandurii şi echipa a avut rezultate bune cu echipa de conducere din care făcea parte până în 2014, iar la concursul de la Primărie a prezentat cel mai bun proiect de management, cel puţin aşa au spus specialiştii din comisie.

Nu se poate spune nici că nu ar avea curaj să facă ceva pentru sport cât timp s-a prezentat la acest concurs, unde se ştia că există alte persoane agreate pentru postul de director. Şi a avut curajul să îi privească în ochi pe aceia care, la şedinţa de validare, l-au aşezat pe un scaun după uşa sălii de şedinţe şi nu l-au întrebat nimic. Pentru că aceştia sunt aleşii noştri, umilesc oamenii care sunt competenţi în anumite domenii, lucru pe care unii dintre ei nu îl înţeleg. Probabil că, dacă ar fi câştigat concursul cine trebuia, alta era situaţia, avea un loc asigurat la masa de consiliu şi era felicitat.

În aceste condiţii nu poţi să nu te întrebi ce îi lipseşte lui Robert Bălăeţ şi ce calităţi anume îi contestă consilierii locali, care nu au dat votul de validare a sa în funcţia de director? Aşa cum a constatat şi directorul Robert Bălăeţ, pentru că până la urmă a câştigat concursul, nimeni nu l-a întrebat la şedinţa de validare nimic despre sport, despre viziunea sa pentru acest club al primăriei şi despre ce îşi propune să facă pentru copiii Târgu Jiului. Deci nu poate fi vorba de competenţa sa deşi, se pare, că nimeni nu o ia în calcul.

Nu poţi decât să te gândeşti la gluma unui consilier local care i-a înmânat la şedinţa de consiliu două adeziuni la PSD şi ALDE, spunându-i că sunt singurele sale şanse de a fi numit. Deşi a fost doar o glumă, aceasta este de fapt o realitate în toate domeniile, nu numai în sport. Este o practică de la cel mai înalt nivel care se propagă în societate până la ultimul sat de la ţară. Şi femeia de serviciu angajată de o primărie trebuie să aibă carnet de partid sau măcar să fie simpatizantă a partidului, altfel nu poate ocupa postul.

Bălăeţ este o victimă a acestui sistem care dovedeşte încă o dată că poţi să ai toate competenţele din lume, să fi activat la cel mai înalt nivel de performanţă şi să fi obţinut cele mai bune rezultate ca şi conducător, dar ca să conduci un club al Primăriei Târgu Jiu nu e de ajuns. Dimpotrivă, ca să fi director la CSM Târgu Jiu, se pare că nu ai nevoie de nici o competenţă şi nici de note mari la concursuri. E suficient să iei nota 1 la concurs, pentru că aşa se traduc cele zece puncte din maximul de 100, şi să fii ginerele unui consilier local.

Vizualizări: 7,654

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: