L-am ascultat ieri, la B1, pe premierul Ungureanu, într-un interviu fluviu realizat de Turcescu și Cristoiu. Fără să fiu neapărat de acord cu părerile domniei sale, i-am admirat curajul. Mai ales în calitatea lui de potențial candidat la președinție. Și mai ales în calitatea lui de potențial candidat fără șanse. Spre deosebire de Băsescu și de toți miniștrii sau prim-miniștrii care s-au perindat recent prin funcții de vârf și au tot scăldat subiectul, neasumându-și responsabilități, Ungureanu s-a pronunțat răspicat și clar în privința Roșiei Montane: susține exploatarea, pentru că ea aduce locuri de muncă și pentru că zona e moartă oricum. Apoi a ținut o mică prelegere despre umanism versus ecologism care pe mine aproape m-a convins. Într-adevăr, poate merită să ne gândim dacă un munte e mai important decât niște oameni, fie ei și doar câteva sute sau zeci.

Pe urmă mi-am amintit și care era principalul motiv pentru care eu eram (și încă sunt) împotriva exploatării în zonă: se referă la strategia falimentară abordată de firma Gabriel Resources în încercarea de a convinge românii să accepte proiectul. Șpăgile date prin presă și prin guverne sunt mișcări nefericite și de natură să scârbească orice independent și orice idealist. Nu sunt nicidecum un anacronic care spune că nu trebuie să ne vindem țara. Evident că ar fi bine să ne-o vindem, atâta timp cât condițiile sunt cu adevărat avantajoase chiar pentru ea, țara ”vândută”. Experiența marilor privatizări de până acum ne-a învățat, mai degrabă, că nu trebuie ca țara să ne fie vândută de niște șpăgari unor țepari. Da, atunci nu e bine s-o vindem. Abia aici începe să conteze adevăratul patriotism: nu în refuzul orb și încăpățânat de a accepta investiții străine, ci în negocierea la sânge a contractului cu străinii respectivi. O negociere în care să pui binele țării (țară care are nevoie de foarte mulți bani) mai presus de binele personal (tu având nevoie de bani mai puțini ca să ai foarte mulți, deci putând fi mai ușor convins de cealaltă parte).

Sunt pentru exploatare la Roșia Montană, deci. Sunt de acord că oamenii ăia trebuie să muncească și că turismul în zonă este, dacă ne gândim și la cam cât ne pricepem noi în domeniul ăsta, o himeră. Doar că nu sunt de acord ca exploatarea să fie făcută de RMGC, o companie care, jignind în mod repetat și cinic inteligența și demnitatea conaționalilor mei, a demonstrat ea însăși că e nedemnă să primească pe mână o astfel de (ia uitați-vă ce bine se potrivește expresia aici!) mină de aur. Și o să-l votez pe Ungureanu la președinție dacă le spune ăstora de la Gabriel Resources să se care la ei în țară și să se filmeze acolo bând apă cu paharul din lacuri cu cianuri canadiene. Noi să renegociem. Și să ne vindem țara, dar să avem grijă cum și cui.