Neaga, audiat în dosarul Greblă: „M-am întâlnit cu el întâmplător”

Fostul șef al CNADNR, Narcis Neaga, a fost audiat în dosarul de corupție al fostului judecător al Curții Constituționale a României (CCR), Toni Greblă. Judecătorii vor să afle dacă Toni Greblă, în vremea când era senator de Gorj, a intervenit la acesta pentru a-l ajuta în afaceri pe finul lui Ion Bârcină zis Dan Goeru.

Narcis Neaga este acum consilier al ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Acesta a fost audiat vineri la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a spus că îl cunoaște pe Greblă din anii 90, fiind repartizat la Târgu Jiu ca stagiar după terminarea facultății. „Am păstrat cu acesta în timp o relație de amiciție. La anumite intervale de timp țineam legătura la telefon”, a spus Narcis Neaga în fața judecătorilor, unde a precizat că pe omul de afaceri Ion Bîrcină nu îl cunoaște.

Neaga a spus că nu a avut discuții de afaceri cu Greblă. În schimb, a povestit cum s-au tamponat într-o intersecție din București. „În perioada menționată nu am purtat vreo discuție cu Toni Greblă din câte îmi amintesc. M-am întâlnit cu el întâmplător, urmare a unei coliziuni ușoare la o intersecție în București, împrejurare în care am constatat că în autoturismul implicat în incident se afla chiar Greblă”, a povestit consilierul. „Ne-am îmbrățișat pentru că nu ne mai văzusem de mai mult timp, am verificat dacă aveam același număr de telefon și ne-am despărțit”, a mai spus Neaga, menționând că a mai avut întâlniri cu fostul senator în Parlament și la restaurant. „Când mi-am desfășurat activitatea la CNADNR, nicio persoană nu a cerut sprijinul în derularea unei activități și care să îmi menționeze că ar fi fost trimis de Greblă, după cum nici acesta nu a solicitat un serviciu în acest sens”, și-a încheiat Narcis Neaga declarația.

Greblă: „Convingerea mea este că a fost un dosar la comandă”

Fost prefect și senator de Gorj, apoi judecător la CCR, Toni Greblă se consideră acum o victimă a sistemului. Greblă a declarat la România Tv că DNA şi SRI i-au făcut un dosar la comandă pentru a lovi în CCR, după ce legile Big Brother au fost declarate neconstituționale. „Acest lucru a deranjat! (...) Convingerea mea este că a fost un dosar la comandă, în timpul urmăririi penale au fost comise numeroase ilegalități, una din ilegalități a constat în aceea că interceptarea convorbirilor telefonice a fost dată în sarcina organelor de informații. Este o foarte mare umilință. M-am pregătit în întreaga mea carieră pentru a servi statul român şi țara mea. Regret că la vârsta şi la experiența mea mai puteam să ofer ceva acestei ţări, societăţi, familiei, mie”, a conchis fostul judecător.

ACUZAȚII

Toni Greblă este acuzat de procurorii DNA că ar fi sprijinit exporturi ilegale în Rusia și că l-ar fi ajutat pe finul său Ion Bîrcină să obțină mai multe contracte pentru firma acestuia, primind în schimb o mașină și rochii pentru soția sa. O altă acuzație a procurorilor DNA este aceea că Greblă ar fi deținut, nelegal, o fermă cu animale unde creștea mai multe capre de rasă, păsări, porci și struți.

Vizualizări: 1,372

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: