Neaga n-a mai reziliat contractul cu spaniolii!

Firma spaniolă care trebuia să termine mare parte din lucrările de modernizare a Drumului Național 66 ce trece prin Defileul Jiului este lăsată în continuare pe șantierul respectiv, în speranța că anul acesta lucrurile vor merge mai bine și că progresele la sfârșitul sezonului cald vor fi mult mai vizibile. Neaga a stabilit acu, un nou ultimatum: finalul lunii iulie.

Contractul pe care constructorii spanioli îl au cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România nu a mai fost reziliat ieri, deși directorul general Narcis Neaga a fost prezent pe șantierul pe care îl botezase anul trecut „Adormirea Maicii Domnului” și pe care, teoretic, venise tocmai pentru a le da papucii celor care nu și-au respectat prevederile contractuale. Ziua de 13 a fost una cu noroc pentru drumari și constructori, acum rămânând de văzut dacă și pentru șoferii care dau în gropile de pe Defileu de ani de zile. Neaga a avut discuții pe parcursul câtorva ore cu reprezentați constructorilor și în cele din urmă a anunțat că le mai acordă un nou termen de grație, sfârșitul lui iulie fiind stabilit ca termen limită până la care aceștia să arate că se apucă de muncă la modul cel mai serios. Prezența șefului CNADNR pe șantierul de pe DN 66 a scos mai mulți muncitori ca de obicei prin șanțurile și podețele aflate în lucru, dar ritmul lucrărilor rămâne încă unul departe de tot ceea ce presupunea la început proiectul de modernizare a drumului ce străbate Defileul Jiului. Pentru șoferii care străbat Defileul, mai ales hunedorenii care au treabă în sudul țării, deplasarea prin Defileu va rămâne în continuare un calvar, semafoarele și lucrările de modernizare întârziate îngreunând considerabil deplasarea și mărind timpii de traversare a șantierului. În ultimii doi ani Narcis Neaga a fost de mai multe ori pe șantierul de pe DN 66 și de fiecare dată s-a declarat nemulțumit de ritmul în care se lucrează, el amenințând constructorii cu rezilierea contractului, anterior aceștia fiind criticați și întrebați de ce nu lucrează la fel de încet și în Spania. La o vizită de anul trecut prin Defileul Jiului, a constatat că numărul muncitorilor era extrem de scăzut, în plină vară, și nici aceia nu lucrau.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: