Neatenția l-a băgat în spital

Trei mașini au fost implicate într-un accident de circulație care a avut loc pe DN 66, în județul Hunedoara. Potrivit Poliției, două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție, iar o a treia mașină a fost lovită de o bucată de plastic care a fost proiectată după impact.
Un bărbat de 53 de ani din Vulcan a ajuns la spital. El ar fi intrat pe drumul național fără să se asigure.
"Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Vulcan, în timp ce conducea un autoturism și a ieșit de pe DN66A, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, care circula pe DN66, condus de un bărbat de 30 de ani, din județul Mehedinți.
În urma coliziunii dintre cele două vehicule, un element din plastic a fost proiectat într-un al treilea autoturism, condus de un bărbat de 68 de ani, din județul Gorj, care circula din direcția Târgu Jiu spre Petroșani.
Bărbatul de 53 de ani a fost rănit în urma impactului și a fost transportat la Spitalul de Urgență din Petroșani, pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul", a transmis IPJ Hunedoara.
Vizualizări: 954
Distribuie Trimite pe WhatsApp