Nelu Pavel vorbeşte de un miting cu „4000 de ţigani”

Scandal la finalul şedinţei Consiliului Local Târgu Jiu de luni, 27 noiembrie. Nelu Pavel, preşedintele Partidei Romilor Gorj, este nemulţumit că probleme romilor din târgul de haine vechi din zona Ciocârlău nu au fost încă rezolvate.

Consilierul judeţean Nelu Pavel a spus că nu acceptă varianta ca aceşti comercianţi să-şi mute activitatea în târgul Succes. „Firma lui Sarcină, Succes, a îngropat tot ce s-a putut în Târgu Jiu. Ţiganii mei nu vreau să fie la mâna nimănui, vreau să intre în normalitate, să plătească şi ne asumăm ceea ce cerem”, le-a spus Nelu Pavel consilierilor locali.    

Reprezentanţii romilor au cerut municipalităţii să le pună la dispoziţie, prin concesionare sau prin vânzare, piaţa din zona Debarcader, cea amplasată peste drum de fabrica Vel Pitar. „Astăzi (n.red. – luni) am oprit ţiganii ca să nu vină în număr mare la primărie. Au vrut să blocheze drumurile publice. Noi am făcut o adresă, am fost de acord că erau cheltuieli mari, bani nejustificaţi (...); am făcut o adresă în data de 14 noiembrie şi vreau un răspuns concret”, a mai spus Nelu Pavel.

Acesta a avertizat autorităţile: „Următorul miting va fi cu peste 4000 de ţigani”.

Primarul Marcel Romanescu le-a garantat romilor că vor putea rămâne la Coleus. „Dacă aveţi peste 100 de persoane care ar dori să fie deservite de un astfel de spaţiu, vă garantez că inclusiv acolo unde sunteţi, cu o taxă de 100 de lei pe lună, veţi găsi înţelegere de la societatea care administrează acel spaţiu. Însă, să nu veniţi astăzi să spuneţi că sunteţi 100 de persoane sau sunt 100 de persoane care ar dori să folosească acel spaţiu şi ulterior, după o lună-două, să rămână 10-15 sau 20”, a intervenit primarul Marcel Romanescu.

Discuţia a deviat, iar scandalul a fost stins de preşedintele Mihai Gherghe care a declarat închiderea şedinţei de Consiliu Local.

Vizualizări: 950

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: